Pentru unii nativi, perioada următoare vine cu tensiuni în relațiile de cuplu. Se poate ca unele probleme care nu au fost rezolvate la momentul potrivit să le creeze neplăceri și să se gândească tot mai serios la varianta de a se despărți de persoana iubită.
În luna decembrie, unii nativi trebuie să învețe să fie mai atenți la persoana iubită și să înțeleagă că trebuie să se gândească și la celălalt, nu doar ei la înșiși. Probleme pot să apară și din cauza unor lucruri care nu au fost discutate la momentul potrivit, crezând că lucrurile se vor rezolva de la sine.
Leu
Pentru Lei, luna decembrie va fi perioada în care vor conștientiza că lumea nu se învârte doar în jurul lor. Au tendința de a fi egoiști și vor da de înțeles că nu le pasă prea mult de sentimentele celorlalți, ceea ce poate dăuna mai ales în relațiile de cuplu. De altfel, acești nativi trebuie să aibă grijă și la felul în care se exprimă, pentru că, la nervi, pot spune lucruri peste care partenerul va trece cu greu sau chiar deloc.
De aceea, perioada următoare vine cu o mulțime de lecții pentru acești nativi, mai ales la capitolul relații. Leii trebuie să renunțe și la a mai fi atât de încăpățânați, dacă își doresc cu adevărat să fie alături de persoana respectivă.
Săgetător
Și Săgetătorii s-ar putea să treacă prin episoade mai neplăcute în cuplu. De obicei, acești nativi au tendința de a trata unele probleme sau nemulțumiri ale partenerului superficial. Săgetătorii pot să lase impresia în relații că sunt distanți și că nu le pasă prea mult de persoana iubită, chiar dacă se poate să nu fie așa.
Pentru că au tendința de a nu acorda atât de multă importanță lucrurilor pe care ei nu le consideră importante, este posibil ca problemele nerezolvate din trecut să le cauzeze neplăceri, de aceea, acești nativi sunt sfătuiți să fie mai atenți la persoana iubită, dar și mai înțelegători.