Veste bună pentru șoferi! Un drum amenajat în Ținutul Pădurenilor din Hunedoara face posibilă conectarea satelor de pe culmile Munților Poiana Ruscă fără a mai fi nevoie ca ei să ocolească zeci de kilometri prin Hunedoara și Deva.
Munții Poiana Ruscă au un drum nou
Drumul de zece kilometri dintre satele Poiana Răchițelii și Feregi (comuna Cerbăl din Hunedoara), care străbate pădurea de fag și molid, aflată la aproape de metri altitudine, este pietruit și lărgit.
Odată cu reabilitarea sectorului Poiana Răchițelii – Feregi al drumului județean din Hunedoara (708 D), șoferii pot călători între cele două localități din Ținutul Pădurenilor pe ruta directă, ce coboară lin dinspre Poiana Răchițelii spre Feregi, fără a trebui să mai facă un ocol de circa 80 de kilometri, prin orașele Hunedoara și Deva.
Bucata de drum leagă două zone pitorești din Ținutul Pădurenilor, completând un circuit de circa 100 de kilometri care poate fi parcurs acum cu autoturismele. Astfel, șoferii care pornesc din Hunedoara pe valea Zlaștiului pot urca în Munții Poiana Ruscă pe șoseaua de circa 40 de kilometri Hunedoara – Cerbăl – Poiana Răchițelii modernizată în ultimii ani.
Ce poți să faci în Ținutul Pădurenilor
Odată cu şoseaua nouă din Ţinutul Pădurenilor, accesul în zonă se va face mult mai uşor. Turiştii pot veni aici pentru a se bucura de o experienţă unică. “Drumul Marmurei” este de neratat, spun ghizii, care se întinde pe 10 km şi uneşte satul Alun de Valea Pestişului. Tot aici, există cariera de marmură Alun. Materialul a fost folosit pentru construirea Casei Poporului din Bucureşti, însă cariera a fost abandonată în 1989.
Castelul Corvinilor este un obiectiv turistic pe care nu ai voie să îl ratezi dacă ajungi aici. Impresionant prin prezenţa sa, acesta a devenit rapid cunoscut în întreaga lume, turiştii pasionaţi de Evul Mediu venind aici în număr din ce în ce mai mare.
Cetatea Deva este şi ea un important obiectiv turistic din zonă. Datorită poziţionării sale a devenit rapid un punct strategic de apărare pe Valea Mureşului. Deşi se crede că a fost construită în secolul al XIII-lea și atestată documentar la 1269, umele de locuire sunt mult mai vechi. Ele datează din neolitic sau epoca bronzului, urmate de fortificații dacice, întărite de romani, după cucerirea Daciei.