Egal cu “miros” de victorie

Egal cu “miros” de victorie

“Lupii” Petrolului au fost cât p-aci să “guste” o victorie pe terenul “leilor” din Bănie. Din păcate, au rămas doar cu “mirosul” deoarece meciul s-a terminat 0-0, după o evoluție în care petroliștii au dominat meciul, avut cele mai mari ocazii și în opinia subiectivilor, obiectivilor și neutrilor, galben-albaștrii puteau primi un penalti, iar gazdele meritau un cartonaș roșu la Mitriță după gestul făcut asupra lui Hanca. Același mijlocaș petrolist a fost la originea fazei din careu atunci când japonezul Oshima i-a dat una peste picioare fotbalistului petrolist, însă arbitrii VAR, Dima și Ghiciulescu, au considerat că centralul Coza nu are de ce să fie chemat la ecran să analizeze faza.

După meci, mijlocașul Hanca a declarat că a fost lovit fără discuție, iar fundașul Papp a spus că dacă este VAR de ce nu se duce arbitrul să vadă faza. ,,Este un punct meritat, dar am simțit că puteam să câștigăm. Am avut o reacție bună în acest meci, cu mici excepții puteam scoate mai mult din acest meci. E un punct binevenit, e un egal fără gol primit și muncim în continuare să ne atingem obiectivul. La faza din careu cred că a văzut toată lumea că m-a lovit fără minge, e clar că m-a lovit, dar îi las pe arbitrii să decidă”, a declarat Sergiu pentru gds.ro.

Bănicioiu, „paradit” doar cu denunțul lui Cocoş. Victor Ponta dezvaluie cum a fabricat DNA dosarul ex-ministrului Nicolae Banicioiu, achitat in prima instanta: „Pro Romania si PMP trebuiau eliminate din Parlament”

Papp:’’Un rezultat bun pentru noi, un rezultat echitabil. Din ce am înțeles a fost penalti la Hanca, a fost opinia din vestiar. Dacă nu a dat, nu a fost, dar du-te, uita-te la VAR. Suntem noi Petrolul amărâți, dar dacă era de dat du-te și vezi. Dă-ne ce-i al nostru. Altfel, am făcut un meci tactic bun, am venit să nu primim gol și ne-am îndeplinit obiectivul’’, a spus Paul la gds.ro.

Surse/ Licitație măsluită, la CJ Prahova: Vicele Cristian Apostol a dat ordin ca firma unei foste consiliere PNL să câştige transportul de persoane în Prahova

Antrenorul cu licență PRO, Sanjin Alagic, s-a inspirat dintr-un citat a lui Sir Alex Ferguson când a trebuit să caracterizeze acest rezultat:”Îi felicit pe jucători pentru acest meci și pentru acest punct obținut. E cum spunea Sir Alex Ferguson: ‘Dacă nu poți câștiga, asigură-te să nu pierzi’. Am avut 3-4 ocazii bune de a marca, dar nu s-au concretizat. Suntem puțin supărați că nu am înscris în prima parte a jocului. Craiova nu a practicat cel mai bun joc, în prima repriză. În repriza secundă au fost un pic mai periculoși. Au fost mult mai direcți pe poartă, iar noi ne-am străduit să nu primim gol”, a declarat antrenorul bosniac.

El a mai spus că Petrolul mai are nevoie de un fundaș central și de un atacant după accidentarea lui Vali Țicu, 6 luni pe margine, și problemele cu Berisha. Petrolul are 5 puncte după patru etape scurse și ocupă locul 7. Urmează un nou meci aparte luni, 12 august, de la ora 19.00, atunci când, pe „Ilie Oană” va sosi U Cluj, echipă ce tocmai a bătut pe terenul CFR-ului! Sursa foto:fcpetrolul.ro/razvan pasarica

Hidro Prahova continuă să îşi bată joc: Mii de prahoveni, lăsați fără apă potabilă. De vină e… seceta!

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191