Elevii navetişti, la mila autorităților. Prahova a aprobat una dintre cele mai mici sume pe kilometru

Elevii navetişti, la mila autorităților. Prahova a aprobat una dintre cele mai mici sume pe kilometru

Prahova s-a confruntat, în ultimele luni, cu o problmă serioasă în a asigura transport gratuit pentru elevi, fiind printre județele care nu finalizase licitațiile pentru atribuirea contractelor, așa că Ministerul Educației nu putea deconta abonamentele, iar transportatorii ar fi lucrat în pierdere. De la 1 februarie, elevii navetiști care au plătit până acum abonamentele pe traseele către sau de la școală ar trebui să primească sume forfetare, stabilite în funcție de tariful per kilometru aprobat de consilierii județeni.

Bănicioiu, „paradit” doar cu denunțul lui Cocoş. Victor Ponta dezvaluie cum a fabricat DNA dosarul ex-ministrului Nicolae Banicioiu, achitat in prima instanta: „Pro Romania si PMP trebuiau eliminate din Parlament”

14 consilii județene, inclusiv Prahova, trebuie să rezolve situația navestiștilor prin plata de sume forfetare. În două dintre județe, Argeș și Harghita, tariful pe kilometru nu a fost aprobat, în timp ce în celelalte 12 au fost aprobate, potrivit edupedu.ro, tarife între 0,24 lei/km (Botoșani) și 0,37 lei/km (Timiș, Teleorman, Suceava, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Iași, Mehedinți, Neamț, Maramureș).

Surse/ Licitație măsluită, la CJ Prahova: Vicele Cristian Apostol a dat ordin ca firma unei foste consiliere PNL să câştige transportul de persoane în Prahova

 

Hidro Prahova continuă să îşi bată joc: Mii de prahoveni, lăsați fără apă potabilă. De vină e… seceta!

În Prahova a fost aprobat un tarif de 0,26 lei/km, potrivit unei hotărâri Consiliul Județean, din 17 ianuarie:

 

„Se stabilește valoarea unitară de 0,26 lei/kilometru, inclusiv TVA, aferentă sumei forfetare lunare stabilită pe baza tarifelor medii lei/km/loc, aferente tuturor traseelor/grupelor de trasee care fac obiectul contractelor de delegare a gestiunii serviciului public de transport rutier județean de persoane, atribuite potrivit Legii nr. 99/2016.

Art.2. Se stabilește suma forfetară pe zi de care beneficiază, în anul școlar 2023-2024, fiecare elev din județul Prahova care este școlarizat în altă localitate decât cea de domiciliu și nu beneficiază de existența serviciilor de transport public, corespunzătoare fiecărei tranșe de 1 kilometru pe distanța de la 1 la 50 de kilometri dintre domiciliul/reședința elevului și unitatea de învățământ, conform Anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre”.

La finalul anului trecut, Guvernul a aprobat o Hotărâre prin care și elevii din cele 14 județe unde nu sunt asigurate servicii de transport rutier județean vor putea primi sume forfetare. Acest lucru ar trebui să se întâmple începând cu data de 1 februarie 2024 elevii vor beneficia de sume forfetare, în baza valorilor aprobate de consiliile judeţene, iar operatorii își vor primi banii restanți tot pe baza acestor valori, transmitea Ministrul Educației pe 8 ianuarie.

 

Prahova este în situația în care licitația nu a fost atribuită pe câteva dintre loturile pentru care au fost organizate procedurile de achiziție.

 

„Avem două modalități pentru decontul transportului conform prevederilor legale: acolo unde există serviciu public de transport, adică acolo unde consiliile județene au încheiate contracte de transport cu transportatorii, practic operatorii eliberează abonamente gratuite elevilor și solicită ulterior decontul acestora inspectoratelor școlare. Pentru toate aceste cazuri noi am făcut alocările de fonduri și s-au plătit toate aceste abonamente.

 

Acolo unde nu există transport public, adică acolo unde nu s-au încheiat încă contracte de transport între consiliile județene și transportatori, se merge pe formulă care a funcționat și în anii trecuți, pe o sumă forfetară pe care o primesc direct elevii în așa fel încât să poată plăti direct costurile de transport în diferite forme.

 

Hotărârea de Guvern adoptată pe 29 decembrie vine și stabilește formula de calcul pentru această sumă forfetară, formulă solicitată de cei de la Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice pentru a se putea urma tot procesul legislativ adică emiterea unei Hotărâri de Consiliu Județean și apoi avizul ANRSC pentru acest cuantum de sumă forfetară. Toți elevii vor primi fie abonament gratuit fie sume forfetare inclusiv retroactiv dacă nu le-au primit până acum.

 

Toți cei care plătesc abonamente le vor avea, potrivit hotărârii de Guvern adoptate în 29 decembrie, decontate în luna februarie pentru că există un termen legal, luna februarie până la care consiliile județene trebuie să avizeze la ANRSC acest cuantum al sumei forfetare.

Noi, în momentul în care avem undă verde, adică faptul că este legal să plătim fie abonamentul pe decont al transportator direct fie suma forfetară, noi alocăm banii imediat așa cum am făcut-o deja în toate județele unde acest lucru a fost posibil legal”, a explicat ministrul Ediucației, Ligia Deca.

Citeste continuarea>>

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191