Furtuna Renata ajunge în România. După cea mai fierbinte zi de aprilie din istorie, temperaturile vor scădea brusc cu 20 de grade

Furtuna Renata ajunge în România. După cea mai fierbinte zi de aprilie din istorie, temperaturile vor scădea brusc cu 20 de grade

Ieri a fost cea mai fierbinte zi de 15 aprilie din istoria măsurătorilor meteorologice din România. La aproape toate stațiile meteo au fost înregistrate recorduri absolute. Vremea se schimbă însă, deoarece furtuna Renata care a făcut ravagii în Europa, ajunge în România. Temperaturile vor scădea cu aproape 20 de grade, va ploua și vântul va sufla cu putere.

La nici 3 zile de la alegeri, Tudorică de la Păuleşti a dat startul ilegalităților! Mită pentru USR-iştii care îl ajută să formeze majoritatea în Consiliul Local

Ieri, cel mai cald a fost la Bechet, unde termometrele au indicat 33,7 grade Celsius. Vremea se schimbă însă, în mai puțin de două ore intră în vigoare un cod galben de furtuni. Odată cu furtuna Renata vine și un nor de praf saharian.

Mai suntem sănătoşi la cap? Primărița PNL Ioana Neagu (Valea Călugărească), gest incalificabil! Fericită că a pus mâna pe ciolan, acum îşi bate joc de Biserică şi obiceiurile sfinte

Florinela Georgescu, director de prognoză în cadrul ANM, a explicat la Digi24 cât va ține acest episod de vreme rea.

Marele eşec numit Bogdan Nica: O campanie dezastruoasă care a costat PNL Primăria Ploieşti

După recordul de căldură pentru aprilie înregistrat ieri, temperaturile vor fi și azi ridicate în sud și est, dar în vest a început deja răcirea vremii, a spus Georgescu.

„Dacă azi mai sunt maxime de 30 grade, mâine vor fi temperaturi peste 20 de grade doar în Dobrogea și estul Munteniei, iar în rest maximele termice vor fi între 8 și 18 grade.

Vor fi scăderi ale valorilor termice în unele regiuni de 18 – 20 grade față de ultimele zile. De joi, maximele vor fi chiar și mai coborâte, ajungând sub normalul perioadei.

Răcirea e asociată unui front atmosferic care aduce ploi din centrul Europei, mai ales averse care din această seară se vor semnala în Banat sudul Crișanei, Transilvania, regiuni care intră sub avertizare cod galben.

Aceste manifestări de instabilitate și ploi se vor extinde miercuri, va ploua în sud, centru și est. În zonele înalte de munte vor fi lapoviță și ninsoare, nopțile vor fi reci. Răcirea se va încheia după 26 aprilie.

În București, sâmbătă și duminică maximele vor fi în jur de 14 – 16 grade Celsius”, a declarat Florinela Georgescu.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191