
Tragedia a avut loc la scurt timp după ora , pe autostrada B2, lângă Leipzig, în Germania. Din primele informații oferite de poliție, șoferul în vârstă de 64 de ani al unui VW T-Roc albastru, care se deplasa spre Zeitz, a încercat să depășească două camioane.
Doar că, din sens opus, se apropiau o Skoda și un vechi Trabant.
„Skoda a reușit să evite mașina și s-a oprit. Trabantul din spate a încercat și el să ferească VW-ul, însă a fost în zadar, fiind izbit în plin”, a declarat pentru Bild purtătorul de cuvânt al poliției, Therese Leverenz.
Trabantul a luat imediat foc, iar scenele care au urmat sunt îngrozitoare. Doi dintre ocupanți au murit carbonizați. Poliția nu a putut spune încă dacă a treia persoană a fost aruncată din mașină sau a sfârșit în flăcări.
„Ancheta este încă în curs”, a continuat Leverenz.
Identitatea victimelor trebuie, de asemenea, clarificată. Persoana care a provocat accidentul a supraviețuit, fiind transportată la spital cu răni grave.
Drumul a fost închis complet până seara pentru anchetă.