Guvernul a adoptat noi măsuri pentru fermieri, printre care și programul „Creditul fermierului”

Guvernul a adoptat noi măsuri pentru fermieri, printre care și programul „Creditul fermierului”

Guvernul a adoptat în ședința de joi noi măsuri pentru fermieri, după săptămânile de proteste ale acestora în toată țara.

La nici 3 zile de la alegeri, Tudorică de la Păuleşti a dat startul ilegalităților! Mită pentru USR-iştii care îl ajută să formeze majoritatea în Consiliul Local

„Continuăm să adoptăm soluțiile convenite cu fermierii luna trecută. Aprobăm astăzi „Creditul fermierului”, oferind acces mai facil agricultorilor la finanțări vitale. Alocăm aproape 165 de milioane de euro și acoperim partea cea mai importantă a dobânzii la creditele bancare. Practic, suportăm rata dobânzii ROBOR, iar fermierii rămân cu marja ce nu poate depăși 1,95%/an. Sprijinul este de maximum 280.000 euro pe cinci ani”, a anunțat, joi, la începutul ședinței de Guvern, premierul Marcel Ciolacu.

Mai suntem sănătoşi la cap? Primărița PNL Ioana Neagu (Valea Călugărească), gest incalificabil! Fericită că a pus mâna pe ciolan, acum îşi bate joc de Biserică şi obiceiurile sfinte

De asemenea, Executivul a aprobat și o măsură prin care spune că ajută fermierii care folosesc sistemul de irigații.

Marele eşec numit Bogdan Nica: O campanie dezastruoasă care a costat PNL Primăria Ploieşti

„Achităm și în anul 2024 o cotă de 50% din facturile pentru energia electrică folosită în irigarea culturilor agricole”, a mai explicat Ciolacu.

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a explicat pe pagina lui de Facebook faptul că alocarea de bani pentru a susține fermierii care irigă culturile reprezintă „o măsură care alături de asigurarea apei gratuite pe canalele principale de irigații stimulează folosirea irigațiilor pentru obținerea unor producții mai bune”.

+++

Marcel Ciolacu a spus și că este veste bună de la Bruxelles că a fost retras proiectul controversat privind pesticidele în agricultură.

„După eforturile intense ale României și ale altor state europene, Comisia Europeană retrage proiectul controversat privind pesticidele în agricultură, care i-ar fi dezavantajat serios pe fermierii noștri. Este o victorie atât a guvernului, cât și a celor mai serioși europarlamentari români în a susține cu argumente solide interesele agriculturii naționale”, a conchis acesta.

+++

Barbu a mai spus că, în mai puțin de o lună, Guvernul găsit și implementat următoarele soluții:

Echivalarea permisului de conducere categoria B cu TR1 precum și înmatricularea utilajelor doar pe baza înregistrării la primărie, fără obligativitatea CIV și ITP.

Acordarea 100 euro/ha pentru culturile din toamna anului 2022 și 100 de euro/animal pentru crescătorii de vaci de carne. Sprijinul se acordă proporțional și crescătorilor de porci și păsări pe baza unei formule de calcul.

Actualizarea subvenției la motorină. Astfel, fermierii vor primi pentru anul 2024 subvenție la motorină la valoarea maxim posibilă, respectiv 2 lei/litru! Asta înseamnă carburant pentru agricultură mai ieftin cu 25%!

Amânarea ratelor fermierilor aflați în dificultate din cauza secetei.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191