În județul Argeș, la Dâmbovicioara, chiar la limita cu județul Braşov, a nins. Deși este luna iulie, ploaia s-a transformat imediat în fulgi de zăpadă. Într-un video, postat pe Facebook, se vede clar cum pământul a fost acoperit de un strat subțire de zăpadă.
A nins la Dâmbovicioara, în Argeș
Pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere ale unei cabane se vede cum ninge ca la început de iarnă: liniștit. Chiar s-a așternut pe pământ un strat subțire de zăpadă. Se vede alb în curtea cabanei. Cabana unde a fost făcută filmarea este situată la o altitudine de aproape 1000 metri, în Munții Piatra Craiului.
România a fost lovită de furtuni
După codul galben emis pentru temperaturi caniculare, furtunile s-au extins în aproape toaţă ţara. Trei sferturi din țară este sub cod portocaliu de vreme severă. Ploaia torenţială a făcut prăpăd în Suceava. În doar câteva minute furtunile puternice au acoperit mai multe drumuri şi au inundat casele oamenilor. A fost nevoie de intervenţia urgentă a pompierilor care să scoată apa.
A fost rupere de nori şi în Mureş. Timp de 20 de minute a plouat torenţial, iar mai multe gospodării au fost inudndate, iar câţiva copci au fist smulşi din rădăcini. În Iaşi, din cauza vântului puternic, un copac a căzut peste un autoturism. În maşină se aflau două persoane care au scapat ca prin minune.
Şi Maramureşul a fost măturat de furtuni şi grindină. La Văleni, în doar câteva minute, rafalele puternice, au pus la pământ o pădure de brazi. Localnicii sunt îngroziţi şi spun că niciodată nu s-au mai confruntat cu aşa ceva. De partea celalată, specialiştii vorbesc de un fenomen numit vânt de forfecare care a adus rafale de peste 90 de km pe oră.
Pompierii au intervenit în 22 de județe
Pompierii au intervenit în ultimele 24 de ore în 98 de localități în urma furtunilor înregistrate, a transmis Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Conform sursei citate, fenomenele hidrometeorologice au produs efecte în 22 de județe (Alba, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Caraș-Severin, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Iași, Ilfov, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș și în municipiul București.
O nouă avertizare meteo valabilă miercuri, 3 iulie
Meteorologii au emis, miercuri dimineața, o nouă avertizare cod galben de furtuni, valabilă în 14 județe din țară, până la ora 23:00. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în sud-estul țării se vor semnala și descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină.
Vremea în Capitală
În București, vremea se va răci semnificativ, astfel că temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 27 de grade. Cerul va fi temporar noros, iar după-amiaza va crește probabilitatea pentru averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.