Imagini cu soacra lui Vladimir Drăghia au fost făcute publice de Alice, soția lui. Vedeta și-a sărbătorit mama, căreia i-a transmis cele mai frumoase urări pe rețelele de socializare.
E o zi specială astăzi în familia actorului Vladimir Drăghia! De la prima oră a dimineții, soția lui, Alice Cavaleru, a anunțat că astăzi e ziua de naștere a mamei sale, a doamnei Elena. Cu această ocazie, vedeta a postat pe Instagram, unde are peste de urmăritori, imagini cu mama ei.
Doamna Elena apare inițial cu nepoțelele în brațe, iar mai apoi lângă fiica sa, care i-a transmis un mesaj special. „Azi e ziua mamei mele! Cea mai puternică femeie, cea mai bună mamă! La mulți ani, Bunica Elena!
30 de ani diferență între noi, dar ne-am înțeles mereu atât de bine una pe alta”, i-a transmis pe rețelele de socializare Alice Cavaleru mamei sale. În imagini se poate observa că vedeta a moștenit multe trăsături deosebite de la mama sa, chiar și culoarea ochilor.
Din păcate, tatăl lui Alice Cavaleru nu mai e în viață. „Azi este ziua mamei mele. De când a murit tata, îmi tot vine să-i spun Mama Leone. Așa o alinta el, uneori, când nu știa cum să-i spună că-i este dragă, că e mândru de ea, că o iubește. La mulți ani, Mama Leone!”, scria în urmă cu câțiva ani Alice Cavaleru tot de ziua mamei sale.
Alaia Zora e primul copil al cuplului, care a venit pe lume în 2017, chiar înainte de nunta lui Vladimir Drăghia cu Alice. A doua fetiță, Alegra Nova s-a născut în septembrie 2022. În martie 2023, actorul recunoaștea că nu le e chiar ușor de când au deveni părinți pentru a doua oară.
„Eu am preluat-o pe Zora, lângă care e o adevărată delectare să fiu, iar Alice e lipită de Alegra. Noi doi, eu și Alice, ne vedem printre rânduri, dar știm că trece repede, așa că ne bucurăm de ce ne putem bucura, cât durează. Creșterea copiilor este o suită de faze, de perioade; nu poți aștepta să treacă una, că vine alta lipită. Trebuie să-ți duci viața, adică ce ține de tine, de personal, concomitent cu fazele astea de creștere a copiilor, că altfel rămâi pe afară, nu mai ai loc niciodată de tine”, a explicat Vladimir Drăghia pentru
Actorul nu exclude însă posibilitatea de a deveni tată pentru a treia oară, el și soția se gândesc că la un moment dat pot adopta un copil. „Momentan mi-e greu să-mi imaginez cum ne-am putea descurca. Știu că sunt familii cu 3-4-9 copii, dar noi suntem la limită cu toate acum. Simt că ținem 5 mingi în aer și starea de bine e într-un echilibru care necesită foarte multă grijă pentru a-l păstra.
Mi-ar plăcea ca peste 5-7 ani să putem adopta un copil, dar mai este până atunci. Momentan rămâne doar un gând. Dacă vom fi vreodată pregătiți, probabil se va întâmpla”, a mai declarat Vladimir Drăghia.
Urmărește-ne pe Google News