
Primarul comunei Maneciu, Auras Dragomir (PNL), ar putea intra in vizorul A.N.I dupa ce s-a descoperit ca declaratiile sale de avere nu reflecta realitatea. Edilul sustine oficial ca detine un sfert dintr-o locuinta de doar 40 de metri patrati in Maneciu, insa acesta locuieste intr-o vila impunatoare de peste 250 mp, despre care nu face nicio mentiune clara in documentele oficiale.
Virgil Nanu, CJ Prahova: „Lucrările de modernizare la Spitalul „Buna Vestire” avansează rapid!”
Achizitii costisitoare in timp record
In doar doi ani, primarul a acumulat bunuri de valoare considerabila:
In 2023, Auras Dragomir a achizitionat un apartament in Bucuresti.
In 2024, in declaratia sa de avere apar doua autoturisme de lux, BMW X1 si BMW X3.
Problema este ca primarul a fost vazut conducand aceste masini si inainte de 2023, ceea ce inseamna ca le detinea deja, dar nu le-a declarat anterior. Aparitia lor brusca in declaratia pe 2024 ridica mari semne de intrebare. In plus, in 2023 Dragomir a declarat doar un autoturism Logan, masina disparand fara urma din declaratia pe 2024, unde nu apare ca fiind vanduta.
Pe langa aceste achizitii, Auras Dragomir figureaza in declaratia sa de avere cu urmatoarele bunuri:
- 1000 mp de teren in Maneciu
- Un teren in Bucuresti
- Un apartament in Bucuresti (potrivit declaratiilor de avere, achizitionat in 2023)
- O cota parte de 1/4 dintr-o locuinta de 40 mp in Maneciu (desi locuieste intr-o vila mult mai mare, cu etaj)
Din ce bani si-a permis un apartament in Bucuresti si doua SUV-uri BMW?
Desi salariul lui Auras Dragomir a crescut de la 100.000 lei in 2023 la 130.000 lei in 2024, veniturile sale par insuficiente pentru a justifica achizitia unui apartament in Bucuresti si a doua SUV-uri BMW in mai putin de doi ani. De unde provin banii pentru aceste achizitii?
Atragem atentia Agentiei Nationale de Integritate (ANI) asupra discrepantelor evidente din declaratia de avere a primarului Auras Dragomir.