În Capitală joacă un meci capital!

În Capitală joacă un meci capital!

CSM Petrolul Ploieşti joacă, mâine, în Capitală, un meci capital. Adică, în cazul unui succes, trupa petrolistă închide seria din 3 meciuri. CSM-ul conduce cu 2-0, la general, în duelul cu ABC Laguna Bucureşti din turul secund al Play-out-ului Ligii Naţionale de Baschet Masculin. Partida din Arena de Baschet este programată la ora 18:00 şi reprezintă pentru Funderburk jr. şi colegii săi un prilej de revanşă după ce, în luna februarie, le-au oferit adversarilor şansa singurei victorii din acest sezon, la capătul unei confruntări ce a necesitat prelungiri.

Staff-ul tehnic format din Ionuţ Ivan, Nemanja Tomic şi Robert Munteanu va conta, în principiu, pe acelaşi lot ca la primele două meciuri ale seriei, plus David Raşoga şi Robert Pătraru, care revin din periplul din vestul ţării, unde au jucat cu echipa secundă partidele cu CSM 2 Oradea şi SCM 2 Timişoara şi au câştigat cu echipa Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar.

Bănicioiu, „paradit” doar cu denunțul lui Cocoş. Victor Ponta dezvaluie cum a fabricat DNA dosarul ex-ministrului Nicolae Banicioiu, achitat in prima instanta: „Pro Romania si PMP trebuiau eliminate din Parlament”

Partida de la București va fi arbitrată de o brigadă alcătuită din Michael Nicoară (Bucureşti), Octavian Goina (Oradea) şi Lorand Bukuresti (Sovata). Comisar din partea Federaţiei Române de Baschet va fi Constantin Ioan (Bucureşti). Întâlnirea va putea fi urmărită „în direct” pe contul de youtube al Federaţiei Române de Baschet: https://www.youtube.com/@romania.basketball.

Surse/ Licitație măsluită, la CJ Prahova: Vicele Cristian Apostol a dat ordin ca firma unei foste consiliere PNL să câştige transportul de persoane în Prahova

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191