Maya, fiica Antoniei și a afaceristului italian Vincenzo Castellano, s-a transformat peste noapte într-o adolescentă superbă. Maya a împlinit, zilele trecute, 14 ani și a fost serbată cu fast de tatăl ei, în Italia. Vincenzo, însă, a făcut un gest incredibil la aniversarea fiicei sale!
Maya, fiica Antoniei și a lui Vincenzo Castellano, a crescut văzând cu ochii. Ea este acum o adolescentă din cale afară de frumoasă, care o moștenește pe mama ei.
Maya, fiica Antoniei și a lui Vincenzo Castellano, a împlinit 14 ani!
Maya a împlinit, zilele acestea, 14 ani, iar tatăl ei, Vincenzo Castellano, a sărbătorit-o cu fast în Italia. Afaceristul nu s-a uitat la bani, căci își iubește enorm fiica. I-a organizat un party de vis, alături de rude și de colegi.
Ce cadou de sute de mii de euro a putut să primească de la tatăl ei, italianul Vincenzo Castellano?! I-a dat o mașină!
Cadoul primit la finalul petrecerii de la tatăl ei a luat-o prin surprindere pe Maya, care a izbucnit în lacrimi. Adolescenta, în vârstă de doar 14 ani, a primit de la tatăl său un bolid de fițe de sute de mii de euro, cu fundiță roșie pe el, semn că Maya a învățat deja să conducă.
Sărut emoționant tată-fiică!
După ce a primit mașina, Maya i-a sărit de gât tatălui său, care a sărutat-o direct pe buze pe fiica lui. Gestul a fost suprins de aparatul foto, iar Vincenzo nu s-a ferit să posteze fotografiile pe rețelele de socializare, spre surprinderea tuturor.
Antonia, mesaj emoționant pentru Maya: „O poveste de dragoste pe care nimeni nu o poate înțelege”
Antonia a transmis și ea un mesaj emoționant de ziua de naștere a fiicei sale, pe care a numit-o „prima iubire” a vieții ei.
„Acum 14 ani am dat naștere primei mele iubiri… o poveste de dragoste unică, care are o anumită profunzime pe care nimeni nu o poate înțelege vreodată…
La mulți ani, prima mea iubire! Pur și simplu te ador!”, a scris cântăreața, sub postarea pe care a făcut-o pe pagina sa de Instagram, la secțiunea InstaStory.
Cum se înțelege Antonia cu fostul soț? „Am suferit mult”
Antonia a reușit să divorțeze cu greu de italianul Vincenzo Castellano, la finalul anului 2020, după șapte ani de procese.
Fostul soț a obținut custodia fiicei lor, Maya, care locuiește alături de tatăl său, în Italia.
Artista a dezvăluit că de abia acum a ajuns să se înțeleagă foarte bine cu Vincenzo Castellano, în privința fiicei lor, Maya.
„A fost o situație delicată, am suferit mult din cauza distanței, dar nu m-a oprit să fiu aproape de ea, să vorbim constant, să ne vedem, să o vizitez în Italia, să mergem în vacanțe, iar acum și ea vine în România.
Am vrut în tot acest timp să mă simtă aproape, să nu fie un impediment distanța. Ce este super important este că eu și Vincenzo avem o relație foarte bună, ceea ce ajută enorm și mă bucur”, a precizat artista, recent, pentru Viva.
Antonia mai are doi băieți cu cântărețul Alex Velea, Dominic (născut la 27 decembrie 2014) și Akim (născut la 7 decembrie 2016). Velea și Antonia s-au logodit în 2021, dar nu au făcut nici până acum nunta.