Judecătorul Lia Savonea: ”Excesul imaginii cătușelor a dus Justiția într-o zonă de rating și i-a transformat pe cei care făceau un act de serviciu în «idoli». De aici până la iminente derapaje sau abuzuri a fost doar un pas”

Judecătorul Lia Savonea: ”Excesul imaginii cătușelor a dus Justiția într-o zonă de rating și i-a transformat pe cei care făceau un act de serviciu în «idoli». De aici până la iminente derapaje sau abuzuri a fost doar un pas”

Excluderea procurorilor din procesul de promovare a judecătorilor la Înalta Curte de Casație și Justiție este cel mai important pas făcut pentru însănătoșirea Justiției, spune judecătorul Lia Savonea, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Gândul.

Aviz amatorilor! O consilieră USR a construit ilegal un bloc între case. Verdict final al instanței

Fostul președinte al CSM vorbește despre separarea carierei magistraților, care în opinia ei reprezintă un mare câștig pentru independența Justiției și un moment de la care s-a pus punct ”influenței nefirești a procurorilor în procesul de recrutare și promovare a judecătorilor”.

In atentia ITM Prahova! Angajatii fabricii Christof Industries, din Brazi, se afla intr-o situatie disperata. Trimisi la munca in strainatate, dar neplatiti!

Despre situațiile în care, în cauze similare, sunt date hotărârile judecătorești total opuse, judecătorul Lia Savonea spune că una dintre cauze a constituit-o atribuirea competenței de a efectua anchetarea judecătorilor celor cărora aceștia le soluționau dosarele, cu precădere procurorilor DNA, fără a pune și un filtru care ”să le tempereze tentația de a folosi acest instrument discreționar”.

Vai de amărâții de primari! Edilul Mircea Corbu (Buşteni) fură apă direct din rețeaua Hidro Prahova. Polițiştii au descins acasă la primar

Lia Savonea, una dintre cele mai respectate voci din sistemul judiciar, crede că acum Justiția este pe drumul corect și anunță, în premieră, revirimentul puterii judecătorești.

Doamnă judecător Lia Savonea, peste câteva luni încetează mandatul dumneavoastră de membru ales în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. Cum apreciați activitatea depusă? Este Justiția pe făgașul corect?

Răspund afirmativ, fără ezitare. Da, Justiția este pe drumul cel bun, pe făgașul corect. După 20 de ani, în care sistemul s-a tot aflat sub influența unor nesfârșite schimbări şi reașezări, în acest mandat, am reușit împreună cu colegii mei să începem cu adevărat reformarea Justiției.

Separarea carierelor dintre judecători și procurori este, cred, cel mai important pas spre așezarea corectă a lucrurilor din sistemul judiciar românesc. Coroborată cu înființarea unei noi unități de parchet – care a ridicat presiunea ce se exercita asupra judecătorilor în dosare -, separarea carierelor a fost un uriaș câștig pentru independența Justiției, pentru statul de drept.

”Separarea carierelor magistraților, pasul decisiv pentru independența Justiției”

Ce înseamnă concret separarea carierelor magistraților? De ce este atât de necesară pentru actul de justiție?

Nevoia separării carierelor magistraților a fost crezul sub care am candidat și câștigat mandatul de membru în Consiliul Superior al Magistraturii. Timp de șase ani, am dus o adevărată luptă pentru a obține și păstra această delimitare, vitală pentru însănătoșirea Justiției noastre.

Până în anul 2018, procurorii erau implicați în promovarea judecătorilor până la cel mai înalt nivel – inclusiv la Înalta Curte de Casație și Justiție -, cariera judecătorilor şi cea a procurorilor fiind gestionate, la comun, de către Plenul CSM. Deși numeric balanța înclina în favoarea judecătorilor – nouă, plus președintele Înaltei Curți -, ca o fatalitate, în fiecare mandat, judecătorii rămâneau minoritari, doi-patru membri judecători devenind loiali procurorilor, situație valabilă, de altfel, şi în mandatul actual.

Tot ca o fatalitate, timp de două mandate, chiar conducerea instanței supreme (n.red.- Livia Stanciu și Cristina Tarcea) a întărit majoritatea formată în jurul procurorilor. De altfel, primul președinte din perioada de referință se declara, fără rezerve, „partener de nădejde al procurorilor”, afinitate cu care s-a remarcat şi președintele care i-a succedat. În acest sens, afirmația „nu voi face greșeala de a pune semnul egalității între procuror și avocat”, făcută la un eveniment public în scopul de a evidenția, fără echivoc, o poziție favorabilă procurorilor, este, de altfel, una elocventă privind abordarea sa față de principiile și valorile în care credea.

Cu astfel de majorități formate în jurul reprezentanților Ministerului Public, pentru Secția Penală a instanței supreme s-a conturat şi, cu unele excepții notabile, s-a și reușit abordarea unui nou profil de judecător, orientat spre a satisface așteptările procurorilor care urmăreau un succes profesional cât mai facil, respectiv să își asigure o rată a condamnărilor cât mai mare.

Declinul actului de justiție în materie penală începuse, astfel, să fie vizibil. Cum judecătorii sunt și ei oameni – cu bune, cu rele, cu aspirații, inclusiv pentru instanța supremă -, conturarea acestui tip de magistrat i-a determinat pe mulți să îşi ajusteze comportamentul profesional, astfel încât să corespunda noului profil.

De aceea spun că pasul decisiv pentru independența efectivă a Justiției s-a făcut prin separarea carierei judecătorilor de cea a procurorilor, în anul 2018. Separarea carierelor a pus punct influenței nefirești a procurorilor în procesul de recrutare și promovare a judecătorilor, iar acest lucru a condus spre o independență deplină a justiției

În esență, aceste principii au fost păstrate și în actualele proiecte de legi ale Justiției, ceea ce a constituit pentru mine un puternic argument în a le susține pe parcursul procedurilor specifice, în limitele competențelor CSM.

”Excesul imaginii cătușelor a dus Justiția într-o zonă de rating”

Presa a atras atenția de-a lungul timpului asupra unei anomalii: în spețe similare, hotărârile judecătorești pronunțate au fost total opuse. Poate fi considerată această ”influență” drept una dintre cauze?

Nu de puține ori au existat situații în care hotărârile judecătorești au oferit soluții diametral opuse unor situații faptice similare sau au confirmat rechizitorii grefate pe vicii grave de fond şi formă. În evaluarea mea, mă voi referi în special la materia penală, unde specializarea îmi facilitează formularea câtorva ipoteze privitoare la cauzele acestor neajunsuri aflate în strânsă legătură cu independența Justiției.

Una dintre cauze a constituit-o atribuirea competenței de a efectua anchetarea judecătorilor celor cărora aceștia le soluționau dosarele, cu precădere procurorilor DNA, fără niciun filtru care să le tempereze tentația de a folosi acest instrument discreționar. Având judecătorii expuși unor astfel de riscuri, gradul de protecție a drepturilor justițiabililor a început să fie din ce în ce mai scăzut în materie penală.

Apoi, exaltarea rezultatelor „luptei anticorupție” i-a proiectat pe procurorii DNA ca vârfuri ale magistraturii. S-a construit o percepție departe de realitate, cu consecința pervertirii procesului judiciar, răsturnării sensului acestuia. Adevărul judiciar părea exprimat de rechizitoriu, și nu de hotărârea judecătorească.

Excesul imaginii cătușelor a dus Justiția într-o zonă de rating, transformându-i pe cei care, în fond, făceau un act de serviciu, în „idoli”. Apoi, acești „idoli” au început să se întreacă în fapte, astfel că până la iminente derapaje sau chiar abuzuri a fost doar un pas.

Combaterea corupției, inclusiv din Justiție, este şi trebuie să rămână o prioritate, însă, sub nicio formă, această „luptă” nu trebuie folosită drept pretext pentru a-i presa pe judecători. Așa cum s-a demonstrat că s-a întâmplat în Justiția noastră. Atunci când judecătorul ajunge să fie preocupat de propria protecție în fața riscului de a se folosi împotriva sa, în mod abuziv, pârghia urmăririi penale, inclusiv pentru raționamentul juridic pe un caz dat, șansele ca el să rămână independent și imparțial și să îşi asume o soluție dreaptă (de achitare, spre exemplu) – care l-ar nemulțumi sau chiar „supăra” pe procuror încep să scadă.

De altfel, aceasta a fost rațiunea înființării unei unități de parchet independente pentru anchetarea judecătorilor, în scopul de a evita riscul influențării acestora în adoptarea soluțiilor. Deși pare a fi o modalitate de protecție a judecătorilor, în realitate, reprezintă o protecție a fiecărui justițiabil. Pentru că judecătorul nu își face sieși dreptate, el face dreptate celorlalți.

Ca și o concluzie, pentru că nu știu în ce măsură am răspuns în mod clar întrebării dumneavoastră, cred că amestecul sau influența procurorilor în cariera judecătorilor poate fi considerată una dintre cauzele acestei anomalii.

”Judecătorul trebuie să împartă dreptatea, să decidă liber, fără influențe”

Ce înseamnă, cu adevărat, independența Justiției? Este suficientă pentru a asigura justițiabililor un proces corect?

Judecătorul trebuie să împartă dreptatea. El trebuie să decidă liber, fără niciun fel de influențe, după regulile stabilite în codurile de procedură şi în temeiul unor norme cuprinse în legea de organizare judiciară, respectiv de statut al profesiei.

Legile Justiției au proclamat independența acesteia dintotdeauna, chiar și în regimul totalitar, ceea ce s-a văzut că nu este suficient. Independența Justiției, a judecătorilor nu se reduce la litera formulării ei. Această independență trebuie să se reflecte în soluții și hotărâri judecătorești care să oglindească, cât mai fidel posibil, adevărul. Lucrurile acestea trebuie nu doar să se facă, dar să fie şi percepute ca atare.

Independența în sine nu este suficientă pentru a face un act de dreptate, e nevoie de mult mai mult. Pe lângă independență, este necesar ca judecătorul să fie imparțial, să aibă conștiință juridică, cultură morală și socială. Dacă acestea nu se află într-un just echilibru, pot înclina acea „balanță a dreptății” prin efectul lor potențial discordant, putând conduce la deturnarea sensului Justiției, la falsificarea sensului ei.

Independența Justiției este, în realitate, un drept al fiecărei persoane, nu un drept sau privilegiu al judecătorului.

”Singura cale de asanare în Justiție este asumarea erorilor”

Doamnă judecător, este Justiția din România corectă?

Eu știu că majoritatea din Justiție este una onestă, profund dedicată profesiei, care face un efort uriaș să suplinească, adesea cu sacrificii personale, deficitul de resurse şi absența condițiilor rezonabile de muncă, achitându-se de înalta responsabilitate pe care o are faţă de societate. Cu toate acestea, nu pot să contest legitimitatea unor critici aduse funcționării Justiției.

Trebuie să mărturisesc că mi-am pus întrebarea dacă aceste critici trebuie mereu neglijate – pentru că „vorbesc penalii” – sau au avut, au și ar putea avea o aparență de temeinicie. Care este semnificația înmulțirii cazurilor de refuz de predare sau extrădare a unor persoane condamnate în România de către Justiția din democrații avansate? Conjurație împotriva anticorupției noastre sau, poate, chiar e timpul să privim mai atent la astfel de semnale

Singura cale de asanare în Justiție este asumarea erorilor, problemelor, disfuncționalităților. Integral. Apoi, prioritizarea urgențelor şi identificarea unor soluții durabile şi de substanță.

Am remarcat, ca o constantă, că numărul mare al achitărilor a fost mereu justificat de procurori prin delegarea responsabilității. Culpa aparține întotdeauna celorlalți, fie Curții Constituționale – pentru soluțiile de neconstituționalitate, fie instanțelor de judecată. Însă, acolo unde CCR a stabilit că o normă penală este neconstituțională pentru că nu respectă standardul de predictibilitate și claritate, un procuror n-ar fi trebuit, spre exemplu, să își asume vreodată construirea unei acuzații, pentru că, într-un astfel de caz, este evident că a fost loc de dubiu, ambiguitate, ceea ce este profund incompatibil cu valorile europene ale Justiției penale.

”Să nu îl mai transformăm pe cel căruia i-am găsit o calitate într-un idol”

Cum ați evalua, doamnă judecător, îndeplinirea acelor obiective pe care le-ați avut în vedere la momentul candidaturii și numirii dumneavoastră în calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii?

Cred că principala reușită în acest mandat a fost, așa cum am mai spus, separarea carierelor judecătorilor de ale procurorilor, asigurându-se, astfel, o independență clară a Justiției.

O altă reușită notabilă din actualul mandat o constituie adoptarea, în anul 2019, a hotărârii CSM prin care Autoritatea Judecătorească a recunoscut, pentru prima dată, că instituții din cadrul său, însărcinate cu aplicarea legii, o încalcă. Este vorba despre Hotărârea nr. 225/2019 a Plenului CSM, prin care s-au constatat vicii esențiale de formă și de fond în derularea procedurilor judiciare în cauze ale Direcției Naționale Anticorupție, având drept consecință evidentă săvârșirea unor abuzuri.

 

Pe parcursul acestor șase ani, am luptat pentru asigurarea unui just echilibru între întărirea și protejarea drepturilor magistraților și responsabilizarea lor. Am susținut modificarea acelor legi care să protejeze statutul de independență, inclusiv financiară, însă, pe de altă parte, am sancționat cu fermitate acele atitudini care s-au îndepărtat de la statutul profesiei, de la profilul de judecător.

 

Modificările aduse legilor Justiției au pus bazele construirii unui sistem bazat pe merit, beneficiile urmând a fi, însă, vizibile abia în ani.

 

Am obținut și rezultate care nu s-au văzut și, în acest sens, aș dori să evidențiez derularea unor proiecte pentru îmbunătățirea vieții profesionale a judecătorilor și instanțelor judecătorești în sprijinul și pentru însănătoșirea Justiției, cu beneficii nu doar pentru judecători, dar și pentru justițiabili, cum ar fi, de exemplu, proiectul în care a fost testată în practică o instituție care se regăsește și în alte state europene – asistentul de judecător -, care a obținut rezultate concrete și a contribuit la o îmbunătățire a calității actului de justiție în cadrul instanțelor unde s-a derulat proiectul.

 

Nu pot să nu recunosc că există și aspecte pe care nu am reușit să le ducem la îndeplinire.

 

Nu am reușit să obținem o autoreglare în Justiție așa cum s-ar fi impus, tocmai pentru că nu am reușit noi înșine să abordăm o modalitate deschisă de comunicare, nu doar între noi, dar și cu colegii noștri din instanțe, lăsând deoparte orice eventuale prejudecăți, neînțelegeri, orgolii. Mai mult, chiar între noi au existat momente în care, într-un mod total neonest de comunicare, erau selectate informații și date și, apoi, oferite trunchiat, după cum apărea ca fiind convenabil într-un anumit cadru sau context.

 

Este acum prea târziu pentru a mai schimba ceva?

 

În mandatul nostru, nu se mai pot face foarte multe, însă vom putea sprijini fiecare, din locurile în care ne vom regăsi după încheierea mandatului, acele schimbări benefice pentru sistemul judiciar.

 

Este important să înțelegem că trebuie să apreciem tot ceea ce este pozitiv, să acceptăm un dialog constructiv bazat pe argumente, să fim dispuși să acceptăm că nu deținem adevărul absolut și să putem învăța să renunțăm la propria poziție de forță, să nu îl mai transformăm pe cel căruia i-am găsit o calitate într-un idol, căruia să nu mai avem curajul să îi aducem vreo critică, și, de cealaltă parte, să nu îl transformăm pe cel cu care nu am împărtășit, poate, aceeași opinie, într-o persoană indezirabilă.

 

Ce planuri de viitor aveți după ce nu veți mai fi membru al Consiliului Superior al Magistraturii?

 

Cred că fiecare dintre noi s-a gândit sau se gândește ce va face din ianuarie 2023, aspect pe care, de altfel, l-au avut în vedere și colegii din mandatele anterioare. În ce mă privește, nu este o alegere chiar așa grea, deoarece, încă din anul 2011, am optat pentru a participa la procedurile de promovare la Înalta Curte de Casație și Justiție.

 

Am venit în CSM cu gândul de a-mi valorifica experiența dobândită la toate gradele de jurisdicție, atât din funcția de execuție, cât și din funcțiile de conducere, pentru a schimba în bine viața profesională a colegilor, dar și pentru a consolida garanțiile juridice în beneficiul societăţii.

 

Revenind, pentru că poate părea că nu vă răspund la întrebare. În mod firesc, mă întorc la opțiunea și dorința de a-mi întregi parcursul profesional, prin înscrierea în procedura de promovare la instanța supremă.

 

Vă mulțumesc, doamna judecător, pentru timpul acordat și pentru răspunsurile oferite la toate întrebările.

 

Vă mulțumesc și eu pentru interes și pentru atenția acordată. Acum, că ne aflăm chiar la final de interviu cu dumneavoastră, de etapă profesională în ceea ce mă privește, aș dori, în primul rând, să le mulțumesc colegilor mei care m-au desemnat să îi reprezint în acești șase ani de mandat care se vor încheia în curând și să îi asigur chiar și pe cei care nu mi-au împărtășit întotdeauna viziunea că am avut drept unic scop întărirea statutului judecătorului și ca am ales mereu să adopt o poziție clară în a susține și apăra o cauză anume, nu o cale duală și neasumată, chiar cu riscul de a deveni poate nepopulară în rândul unor colegi.