Leonard Doroftei a făcut primele declarații despre revenirea lui definitivă în România, după ce a locuit timp de 5 ani în Canada. Totodată, el a dezvăluit și cu ce se ocupă cei trei copii ai lui și ai soției sale, Monica.
În urmă cu trei ani de zile, Leonard Doroftei a luat decizia de a pleca din România. Rapid a pus-o în practică și a călătorit în Canada, acolo unde s-a și stabilit alături de soția Monica și de cei trei copii ai lor, Vanessa, Alex și Adrian.
Surse/ PSD Prahova renunta la postul de viceprimar la Ploiesti?
Prezent în urmă cu câteva zile în emisiunea lui Cristi Brancu de la Prima TV, Leonard Doroftei a dezvăluit motivul pentru care a plecat în Canada. În prezent îi antrenează pe copii la box, la o sală din Montreal.
„Am avut nevoie să merg în Canada pentru că a trebuit să trec printr-un șoc, prin ceva, am zis că am nevoie de ceva. (…) În România a fost doar vina mea pentru că nu am știut exact ce vreau, -am lăsat târât de colo-colo. Acum sunt bine, mulțumesc lui Dumnezeu, m-am regăsit, antrenez copii, nu sunt bine, sunt foarte bine”, a declarat aceasta.
Întrebat despre copiii lui, Leonard Doroftei a vorbit cu drag despre Vanessa, fiica lui care termină liceul în Canada, iar facultatea vrea să o urmeze în România. „Fiecare e cu drumul lui, Vanesa este acum în vacanță, în România, ea își termină liceul, mai are cam două săptămâni ca să își poată finaliza examenele pentru sfârșit de liceu.
Apoi se întoarce în România, ea nu vrea să trăiască în Canada. În cinci ani de zile ea nu știu dacă a ieșit de două ori din casă, adică cu prieteni, decât cu noi. A zis Stop! Pentru ea aici e acasă. Sperăm să fie studentă la Medicină sau la Drept”, a explicat el.
Despre Alex, băiatul mai mic, a spus că lucrează deja în IT, în România, în timp ce Adrian, băiatul cel mare, e manager la o companie canadiană. Referitor la întoarcerea în România, Leonard Doroftei spune că deja s-au hotărât să revină definitiv.
„Noi am plecat pentru că eu aveam nevoie de o schimbare. (…) Alex a terminat facultatea fizic, în Măgurele, a stat aici și apoi a venit după noi acolo, în Canada. Este IT-ist. E deja în România, și-a început jobul. (…) El lucrează în Canada, e manager la Air Canada. Dacă noi vom fi aici, va veni și el. Dacă hotărâm să ne întoarcem, va fi și el. 99,9% s-a luat hotărârea, acum să vedem”, a mai declarat fost pugilist.
„Monica ( soția lui) și-a dorit prima să vină acasă. Ea încă are părinți, să îi ajute. Acum câțiva ani eu am spus că am nevoie de o schimbare, de ceva. Și am făcut acest pas, m-au urmat toți, însă pentru ei a fost foarte greu, eu, acolo, mi-am găsit drumul, antrenez, fac ce știu.
Nu am intrat în competiții, doar antrenez, lucrez cu copiii. Pot să antrenez și aici, am înțeles că asta pot face, ceea ce dăruiesc copiilor e important”, a mai spus el.
Urmărește-ne pe Google News