
Mara Banică și Serghei Mizil fac parte din noul sezon al competiției Asia Express 2025. Jurnalista a vorbit deschis despre cum a decurs revenirea acasă, făcând totodată câteva precizări despre anumite evenimente din competiție.
VIDEO: Pagube mari în urma incendiului de la Halele Centrale. Cine plătește reparațiile
Jurnalista a mărturisit că revenirea acasă după competiția solicitantă a fost extrem de emoționantă. Prima sa grijă a fost să petreacă timp în familie.
„Mi-a fost foarte dor de copii și primul lucru pe care l-am făcut atunci când am ajuns acasă a fost să plecăm într-o vacanță (…). Deci m-am pensat, am făcut un duș și am plecat 7 zile la un resort în Egipt”, a mărturisit vedeta, la Observator.
Ce spune Mara Bănică despre Anda Adam
Întrebată despre relația cu ceilalți concurenți, Mara a mărturisit că Anda Adam a fost cea care a surprins-o în mod neplăcut. Pentru Mara Bănică a fost greu de înțeles anumite nemulțumiri pe care adversara sa le avea, întrucât toți concurenții au avut parte de condiții dificile în Asia Express.
„La un moment dat, cred că n-am plăcut-o pe Anda Adam, pentru că nu am înțeles de ce ai sta la un careu. Acum, să mă scuzați, s-a întâmplat asta, a fost pe post, dar evident că nu puteai da adică dura cam două ore să ne explice cum a dormit. Toți dormeam prost, de ce ar trebui să stăm în picioare, în ploaie, să te auzim pe tine? Mă
A fost, pentru mine, concurenta care m-a surprins neplăcut, din toate punctele de vedere. Știți că eu sunt un om direct și spun”, a adăugat Mara Bănică.
„Nu mă așteptam să fie, până la urmă, așa fițoasă”
„Să știi că și ea și Anda Adam este o tipă care duce”, a spus prezentatoarea emisiunii, iar răspunsul Marei nu a întârziat să apară.
„În sfârș eu, personal, cunoscând-o de acasă, într-un anumit context, acolo se schimbă lucrurile și nu mă așteptam să fie, până la urmă, așa fițoasă”, a conchis concurenta Asia Express.




Consilierii cer recuperarea banilor publici și constituirea Primăriei Păulești ca parte civilă pentru recuperarea prejudiciului din dosarul pariurilor trucate
Marele proiect s-a fâsâit: Planul pentru Centrul Ploieștiului, un fiasco marca Primăria Ploiești sub masca „consultărilor”






