Mihaela Bilic și-a construit o cabană în inima pădurii: „Până de Paște mă mut. N-am gaze, n-am curent, n-am apă, însă îmi place mult!”

Mihaela Bilic și-a construit o cabană în inima pădurii: „Până de Paște mă mut. N-am gaze, n-am curent, n-am apă, însă îmi place mult!”

Mihaela Bilic a vrut să revină pe meleagurile natale, în Prahova, acolo unde a copilărit. Medicul nutriționist a luat decizia de a-și construi propria cabană care să-i ofere liniștea și relaxarea de care are nevoie. Le-a mărturisit prietenilor din social media că este nerăbdătoare să termine construcția, nefiind dotată cu gaze sau curent.

Nicolae Ciucă recunoaște că imaginea i-a fost AFECTATĂ de scandalul „Baronului Lamborghini”, Iulian Dumitrescu: „Da, mi-a dăunat, ca imagine”

Mihaela Bilic s-a născut în Câmpina și a crescut pe Valea Prahovei, de aici și dorința de a deține locul său în natură. Iubește pădurea și natura datorită liniștii pe care acestea i-au oferit-o dintotdeauna. Cum arată cabana din mijlocul pădurii a vedetei. 

Luju.ro: Aşa trebuie să judece un judecător!

Aer curat, zonă de munte și multă relaxare – își dorește Mihaela Bilic să primească în scurt timp. Aceasta a optat pentru construcția unei cabane din lemn, care poartă o tușă personală:  ușa și ferestrele aparțin vechii case bătrânești în care ea a copilărit, împreună cu bunicii săi. 

Situație dramatică în Provița de Sus şi Provița de Jos! 4000 de prahoveni nu au apă potabilă

  „Întotdeauna am iubit pădurea. Așa că m-am întors pe Valea Prahovei, unde am copilărit, și am o bucățică de teren, cu pădurea în spate. Iar casa, ce ziceți de ea?! Mai rustică de atât nu se poate. N-am gaze, n-am curent, n-am apă, însă îmi place mult! Și am ferestrele și ușa de la casa bătrânească a lui mamaie. Iar aici, mi-am luat și un cățeluș și o pisică. E prea frumos”, a spus Mihaela Bilic pe pagina sa de Facebook, unde a publicat un mic filmuleț cu cabana aflată încă în construcție.

  „Asta e cabana mea de la pădure. Până de Paște mă mut!!” – a fost mesajul care a însoțit filmarea din social media.

De asemenea, prin intermediul unei alte postări pe Instagram, medicul nutriționist a arătat cabana construită din scândură, în dreptul căreia a postat un alt mesaj: 

„Mai rustic de atât nu se poate! Căsuță din scândură netivită… furnizorul meu de lemn din Câmpina a zis că nu am mai văzut așa ceva”, a mai transmis Mihaela Bilic. 

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191