Mihai Leu, primul campion mondial al României la box profesionist, a apărut în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, unde a făcut mai multe dezvăluiri despre cariera lui și viața personală.
Mihai Leu este născut la Hunedoara și a fost călăuzit către sport de părinți, de la o vârstă fragedă. La doar 4 ani, Mihai Leu mergea la cursuri de înot, apoi la cursuri de tenis de câmp, iar la vârsta de 9 ani a intrat pentru prima dată într-o sală de box.
Ambiția, adrenalina și determinarea sunt cuvinte de ordine în familia lui Mihai Leu. Tatăl său a fost campion național de raliuri, fratele marelui campion român a fost și el pugilist, medaliat cu bronz, unchiul său era pasionat de box, acesta din urmă fiind și cel care l-a înscris la acest sport, iar tradiția sportivă continuă, fiul lui Mihai Leu fiind instructor de schi și snowboard, dar practică și ciclism montan.
De ce nu o sustin PSD-istii pe Elena Lasconi: „Nu suntem slugile nimanui!”
Mihai Leu este primul român campion mondial la box profesionist, sport din care s-a retras neînvins, primul arbitru campion în ring, iar după ce s-a retras din acest sport s-a relansat în raliuri, unde a ocupat prima poziție în campionatul național, iar trei ani la rând a fost campion național la competițiile de viteză în coastă.
Mihai Leu: „Problema financiară este cumva foarte dificil de discutat”
Astfel, Mihai Leu are o situație financiară bună, sportul în care activează este foarte bine plătit, el fiind și organizator al unui mare raliu de curse. De asemenea, el a investit în imobiliare, a construit case.
În acest context, Denise Rifai l-a întrebat pe Mihai Leu în emisiunea ei de la Kanal D: „Ce avere are un campion?”, iar el a răspuns: „Să știți că problema financiară este cumva foarte dificil de discutat despre ea, fiindcă sunt oameni care sunt fericiți cu mai puțin, sunt oameni care oricât ar avea niciodată nu sunt mulțumiți.
Pentru noi, să știți că cel mai important este că noi ne simțim foarte bine, eu am mulți prieteni la Hunedoara încă din liceu sau poate mai devreme de liceu, din copilărie, și întotdeauna, spre exemplu, ne întâlnim cu prieteni sau ieșim undeva, nu se discută niciodată despre bani, despre probleme financiare”, a dezvăluit Mihai Leu, conform Kanal D.
„Eu dacă am, să zic, 10 lei în buzunar, sunt fericit, dacă am 100 sau mă simt la fel de bine și cu ăia”
El a mai adăugat că nu pune preț atât de mare pe partea financiară. „Îmi place să mă duc la o terasă, să stau să beau o cafea, îmi pare rău că nu mai există ziare, pentru că întotdeauna îmi plăcea să stau să citesc și ziarul. Îmi place să mă întâlnesc cu prieteni mai vechi.
Nu cred că sunt așa de importanți ( – banii), bineînțeles că foarte mult contează cât de mult îți dorești ceva sau cât de mulțumit ești, spre exemplu și la curse dacă pot să merg, merg, dacă n-aș mai putea să merg n-aș mai merge și aș merge la curse de biciclete, n-ar fi mare problemă. Eu dacă am, să zic, 10 lei în buzunar, sunt fericit, dacă am 100 sau mă simt la fel de bine și cu ăia”, a mai declarat Mihai Leu.
Vezi această postare pe Instagram
O postare distribuită de 40 de intrebari (@40deintrebari)