Multe calcule, șanse mai puține

Multe calcule, șanse mai puține

În urma rezultatelor înregistrate în penultima etapă din Faza a 2-a a LNBM, calculele privind play-out-ul (în care se joacă după sistemul „cel mai bun din 5 partide”) arată astfel pentru CSM Petrolul Ploieşti:

– adversara echipei ploieștene va fi învinsa meciului SCM Timişoara – CS Vâlcea, programat vineri;
– dacă pierde în ultima rundă la Galaţi, CSM Petrolul joacă de pe poziţia a 5-a, deci 3 meciuri în deplasare şi două acasă, indiferent de va fi Timişoara sau Vâlcea;
– dacă învinge la Galaţi, încheie Faza a II-a cu bilanţ 8-6, identic cu adversara care va veni din confruntarea Timişoara – Vâlcea; context în care, de va fi Timişoara (pierde cu Vâlcea), CSM-ul este dezavantajată la meciurile directe (75-89 şi 69-58), deci vor juca trei meciuri în Banat; de va fi Vâlcea (pierde la Timişoara), trupa în galben și albastru are avantaj la partidele directe (84-78 şi 92-96), aşa că va avea trei partide în Sala „Olimpia”.

Totul se va decide vineri, 29 martie, atunci când toate meciurile ultimei etape a Fazei secunde sunt programate la aceeaşi oră, 18:00. În penultima rundă, baschetbaliștii Petrolului au bifat a patra victorie consecutivă chiar în fața propriilor suporteri. Ei au învins Laguna București cu scorul de 82-68 reușind să se revanșeze după eșecul din turul campionatului. Pentru CSM Petrolul K. Funderburk Jr. (24 puncte, 1×3, 12 recuperări, 6 pase decisive), R. Johnson Jr. (19, 2×3), Brkic (12), B. Popa (8, 2×3), Corpodean (6, 2×3), C. Dinu (5, 1×3), L. Diaconescu (4), G. Angelian (2), R. Pătraru (2), M. Lufile, V. Negoiţescu şi D. Raşoga. Sursa foto:csmploiesti.ro

Bănicioiu, „paradit” doar cu denunțul lui Cocoş. Victor Ponta dezvaluie cum a fabricat DNA dosarul ex-ministrului Nicolae Banicioiu, achitat in prima instanta: „Pro Romania si PMP trebuiau eliminate din Parlament”

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191