Când călătorești și treci pe la Cazanelor Dunării, în inima Porților de Fier, nu poți să nu observi imensitatea sculpturii ce domină peisajul stâncos: Chipul lui Decebal.
Aceasta este cea mai mare sculptură în piatră din România, un monument care a captat atenția și admirația a milioane de vizitatori, dar și a stârnit controverse aprinse.
Surse/ PSD Prahova renunta la postul de viceprimar la Ploiesti?
La Dubova, în județul Mehedinți, pe o stâncă abruptă de pe malul stâng al fluviului, chipul ultimului rege dac se ridică maiestuos, însă puțini cunosc detaliile și semnificațiile ascunse în spatele acestei opere.
Chipul lui Decebal de la Orșova este imens
Chipul lui Decebal, cu o înălțime de peste 40 de metri și o lățime de 25 de metri, a fost realizat cu eforturi colosale în perioada 1994-2004 de sculptorul Florin Cotarcea, din Orșova.
Proiectul a fost finanțat de miliardarul Iosif Constantin Drăgan, un personaj controversat, cunoscut pentru pasiunea sa pentru istoria antică a României.
Cu toate că lucrările au fost întrerupte în 2004, doar jumătate din sculptura plănuită fiind completă, imaginea regelui dac impresionează prin dimensiuni: ochii au patru metri în diametru, iar nasul, inițial lung de șapte metri, a trebuit ajustat și consolidat din cauza instabilității stâncii.
Fragilitatea acesteia a impus soluții tehnice radicale, cum ar fi dinamitatea și întărirea cu armături din fier și ciment.
Deasupra capului lui Decebal, o cruce de fier străpunge muntele, ca un martor tăcut al trecutului. Mulți trec pe aici fără să știe ce ascunde această cruce și inscripția de sub basorelief: „Decebalus Rex – Dragan Fecit” (Regele Decebal, făcut de Drăgan)
Acest mesaj are legătură directă cu cel a susținut financiar ambițiosul proiect. Drăgan ar fi cheltuit peste un milion de dolari pentru realizarea lucrării, iar inscripția gravată în stâncă reprezintă o formă de recunoaștere a contribuției sale.
Pentru Drăgan, Chipul lui Decebal nu era doar o operă de artă monumentală, ci și o declarație de identitate națională, reflectată și în scrierile sale istorice, precum „Noi, tracii. Istoria multimilenară a neamului românesc”. Această lucrare a fost bine primită în anii ’70 de regimul Ceaușescu, dar mai târziu a fost criticată pentru teoriile sale controversate despre originile tracice ale românilor.
Pe malul opus, Traian este „mult mai mic”
Un contrast remarcabil se observă pe malul opus al Dunării, unde se află Tabula Traiana, un monument antic autentic dedicat împăratului Traian, având dimensiuni de zece ori mai mici decât Chipul lui Decebal.
Tabula Traiana comemorează construcția drumului roman ce străjuia malul fluviului, omagiindu-l pe împăratul care a cucerit Dacia. Deși mai puțin impresionantă ca dimensiuni, Tabula Traiana poartă încărcătura istorică a unei civilizații care a influențat profund teritoriile de pe malurile Dunării.