Nanu pregătește restructurări în Consiliul Județean: „Nu pot să accept să am șapte muzee cu șapte manageri, șapte contabili etc”

Nanu pregătește restructurări în Consiliul Județean: „Nu pot să accept să am șapte muzee cu șapte manageri, șapte contabili etc”

Conducerea Consiliului Județean Prahova a demarat un amplu proces de evaluare a activității instituției și a structurilor din subordine, în contextul unor presiuni bugetare accentuate. Potrivit președintelui CJ, Virgiliu Nanu, concluziile acestei analize vor fi făcute publice în aproximativ două săptămâni, iar rezultatele ar putea conduce la restructurări și reorganizări importante.

Alo, ce caută penalii în funcții publice? Vlad Voiculescu, anchetat penal, a fost numit consilier al lui Nicușor Dan

Analiza vizează în principal eficientizarea cheltuielilor și creșterea performanței în administrația județeană. Nanu a punctat că măsurile nu sunt determinate de reglementări naționale, ci de nevoia stringentă de a optimiza activitatea aparatului administrativ.

TSD Prahova lansează campania ‘Coșul de Crăciun – pentru fiecare familie’. Vino și tu să aduci bucurie familiilor care nu își permit prea mult de Sărbători!

„Suntem într-o analiză, inclusiv pe Consiliul Județean. Dacă vrei să facă performanță, ai nevoie de profesioniști care își doresc acest lucru și care trebuie să aibă rezultate. Suntem în analiză. Nu am nicio problemă cu oamenii care sunt buni acolo unde sunt, dar nu pot să accept, de exemplu, să am șapte muzee, șapte contabili, șapte persoane la Resurse Umane, șapte manageri și tot așa. Analizăm, le aducem pe toate sub aceeași umbrelă, cred că așa este corect.

Modernizarea Spitalului din Azuga, reluată de administrația Nanu după ani de blocaj

Finalizez această analiză și o să decidem. Vreau să eficientizez toate costurile, pe toate direcțiile. Nu are legătură cu măsurile despre care se vorbește la nivel național. Această analiză are loc acum. Ne dorim o eficientizare a activității. Dacă presupune și restructurări, asta este.

(…) Vreau să mă concentrez pe a asigura salariile până la sfârșitul anului, avem o problemă cu ultimele două luni. Din acest motiv nu vreau să mă hazardez.

(…) În momentul de față, suntem cu ultimele aproape două luni cu salariile neacoperite. De aceea și repet tuturor, vreau să fiu foarte disciplinat financiar”, a declarat Virgiliu Nanu, președintele Consiliului Județean Prahova.

Liderul administrației județene a subliniat că scopul principal al acestui demers este utilizarea eficientă a fondurilor disponibile, astfel încât să fie evitate blocajele financiare care ar putea afecta funcționarea instituțiilor publice în ultimele luni ale anului.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468