„Natura și Dumnezeu!” Colţul de Rai rupt de lume, unde mai locuiesc doar 20 de oameni. Drumul spre locul de o frumuseţe ireală e însă infernal

„Natura și Dumnezeu!” Colţul de Rai rupt de lume, unde mai locuiesc doar 20 de oameni. Drumul spre locul de o frumuseţe ireală e însă infernal

Aventura începe din drumul național care leagă Băile Herculane de Târgu Jiu.

PNL consideră că America nu este un partener de încredere pentru România. Siegfried Mureşan îl atacă pe Trump Jr.

13 kilometri mai sunt până la Cerna Sat, dar șoferii care se încumetă să meargă pe acest traseu au nevoie de nervi de oțel.

Trump jr., reacție pe Twitter (X) după decizia CCR: „Încă o tentativă soroşistă/marxistă de a anula voința alegătorilor! Ea (Lasconi) va pierde alegerile şi ei o ştiu”!

Locul din România este de o frumuseţe ireală. „Natura și Dumnezeu!”

„Dacă a plouat recent, provocarea e și mai mare. Gropile sunt pline cu apă, nu-ți dai seama cât de adânci sunt, iar să le ocolești o misiune aproape imposibilă”, transmite Diana Speretoiu, reporter Observator.

De ce nu o sustin PSD-istii pe Elena Lasconi: „Nu suntem slugile nimanui!”

Sunt şi turişti vrăjiţi de frumusețile locului. „De 10 ani venim încoace și tot așa a fost și drumul, dar nu contează. Natura și Dumnezeu, asta e cel mai important”, crede un turist maghiar.

„Deși scurte, pentru că se întind pe doar 300 de metri, Cheile Corcoaiei sunt de o frumusețe aproape ireală și pe cât de spectaculos este acest peisaj pe atât de necunoscut e acest loc printre iubitorii muntelui”, adaugă Diana Speretoiu, reporter Observator.

Drumul spre „Paradis” este infernal

Doina a venit de la Timișoara cu soțul ei. „E o locație extraordinară, păcat că se ajunge foarte greu aici. Drumul este infernal. Am văzut pe Google Maps pentru că nu există o informare a zonei. Un prieten ne-a informat că sunt superbe și merită de vizitat”, spune Doina, turistă.

În Cerna, timpul parcă a încremenit. Pe uliță, rar vezi câte un om. Nu e de mirare. Satul nu mai numără nici 20 de localnici. Lipsa condițiilor a făcut tinerii să plece şi să-şi lase buncii în urmă. „Nici pâine nu avem de unde lua nicicum. E foarte greu, dar asta e. Aici ne-am născut, n-avem ce face. Niciun magazin, nu avem nimic. Copiii mai vin, dar vin și ei din an în Paști”, povesteşte Maria, localnică.

Iarna localitatea e izolată: „Vai şi amar!”

Tanti Maria s-a învățat cu traiul greu. Iarna, localitatea e practic izolată. Tot ce-şi doreşte e să fie drumul modernizat.

„Viața grea, a plecat tineretul cu copiii la școli. Nu mai e școală, serviciu, nimic! Vai și amar, vai și amar. Și de-ar veni copiii mai des, nu pot de drumul ăsta, că zic că-și distrug mașinile. Care vine o dată nu mai dă, că n-are la ce”, adaugă Maria, localnică.

„Turiștii vin până la 27 și de acolo pleacă, se întorc pentru că văd în ce hal stăm”, spune o şoferiţă.

Aici nu ai semnal la telefon

„Odată ajuns aici, deconectarea e garantată. La propriu. Nu ai semnal la telefon, internet nici atât, iar telefonul e util doar să fotografiezi împrejurimile”, arată Diana Speretoiu, reporter Observator.

O şosea modernă ar scoate satul din izolare. Compania de Drumuri încearcă din 2019 să toarne asfalt. Întrebat dacă sunt șanse să înceapă lucrările anul viitor, Cristi Tudor, reprezentant DRDP Craiova, răspunde: „Sunt șanse să înceapă lucrările dacă toate procedurile vor fi în regulă și nu vom avea celebrele contestații la partea de proiectare cu execuție”.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191