Oana Roman a ieșit la atac! Vedeta și-a desființat fostul soț și a făcut acuzații grave la adresa tatălui copilului ei. Când toată lumea credea că situația s-a calmat între ei, Oana Roman nu se lasă până nu îl pune la zid pe Marius Elisei. Iată cât de revoltată este de atitudinea lui față de fiica lor, Isabela.
”Războiul” continuă între Oana Roman și Marius Elisei! După o perioadă de câteva zile de liniște, vedeta nu s-a mai abținut și a spus lucrurilor pe nume, mai dur ca oricând!
A făcut acuzațiile de care orice tată s-ar teme, iar cuvintele pe care i le-a adresat, subtil, lui Marius Elisei, depășesc așteptările.
Oana Roman l-a desființat pe Marius Elisei
De când s-au despărțit, Oana Roman se confruntă, în continuare, cu o problemă căreia pare că nu îi mai găsește rezolvare: atitudinea lui Marius Elisei față de fiica lor. Vedeta îl acuză pe fostul soț de dezinteres total, spunând că nu își petrece timp deloc cu Isabela, iar atunci când se întâmplă, apare și actuala iubită în peisaj. Cu toate acestea, el a clarificat situația și a spus că s-au întâlnit în formulă de trei doar o dată, în celelalte cazuri, și-a petrecut timp doar cu fiica lui, Isabela.
De această dată, Oana Roman a spus că are foarte multă treabă într-o zi, deoarece rolul de mamă singură este destul de dificil. Însă, nu a ezitat să treacă la cuvinte grele, spunând despre Marius Elisei că nu merită să fie numit tată, din cauza faptului că o neglijează pe Isabela, chiar dacă ea i-a cerut să nu mai facă acest lucru. Nu de puține ori, Oana Roman a publicat inclusiv mesaje în care în roagă pe fostul soț să o pună pe primul loc în viața lui pe fiica lor.
Cum răspunde Marius Elisei acuzațiilor din trecut
Marius Elisei nu ezită să reacționeze în urma ”săgeților” Oanei Roman. Acest lucru s-a întâmplat și la începutul acestei luni, când vedeta l-a acuzat că nu își petrece timp cu Isabela, fără ca iubita lui să fie cu ei. Marius Elisei a răspuns în urma mesajelor acide.
”Dacă Oana are coloana vertebrală să iasă public și să spună ce are de spus vis a vis față de comportamentul meu față de fiica mea”, a spus Marius Elisei, la Xtra Night Show.