Le-a urat tuturor „Crăciun fericit!” și să petreacă sărbătorile așa cum își doresc iar apoi, în a treia zi de Crăciun, a dat o veste nu tocmai fericită!
Este vorba despre Pavel Bartoș (48 de ani) care a anunțat în stilul său caracteristic faptul că s-a pricopsit chiar de sărbători cu o operație de menisc și ligament încrucișat!
Pavel Bartoș, operat
„Recunosc, anul ăsta Moș Crăciun mi-a adus mai multe cadouri decât mă așteptăm și unul nu pentru că am fost cuminte, din contră, pentru că am fost tare neastâmpărat și cu o operație m-a gratulat! Una la menisc, ligament încrucișat și ceva cartilaje de reparat, dar sunt bine, acum și sănătos, culmea, la fel de frumos! un pic o să mă chinui cu aceste bețe de schi, pardon, catalige în formă de cârje, dar până mă însor îmi trece!
Oricum Moș Crăciun a avut grijă să mi-l aducă pe cel mai bun în astfel de situații, domnul doctor Codorean Ion, vorba aia, cunoscut de mulți oameni, unii chiar campioni olimpici, ca tată la astfel de probleme! Mulțumesc tare mult domnule doctor că ați avut răbdare, măiestrie și încredere că, în ciuda tuturor arătate de mine, dumneavoastră chiar credeți că aș putea deveni chiar campion olimpic! Recuperare ușoară să am, pentru că e una de lungă durată și tare mult de muncă, dar va fi bine. Sărbători fericite în continuare oameni buni și dacă sunteți neastâmpărați, să rămâneți sănătoși!”, a transmis Pavel Bartoș despre starea lui de sănătate.
Vedetele și colegii de trust i-au urat pe rând „Sănătate și recuperare ușoară”, iar Domnul Dan de la Survivor i-a spus să „supraviețuiască cu har”.
Face un film cu Smiley
Pavel Bartoș este foarte încântat de cum decurg proiectele sale artistice. Acum ceva timp el a anunțat că pregătește o comedie polițistă alături de Smiley!
În plus, el și Smiley sunt și producătorii filmului a cărei poveste este inspirată din fapte reale și îl vor avea alături și pe Cristian Hordilă, managerul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF).
„În sfârșit putem să vă dăm vestea cea mare! Împreună cu Smiley și al nostru prieten, Cristian Hordilă, pregătim un film nou, o supercomedie polițistă cu mult umor, suspans și acțiune în stilul nostru caracteristic.
În rolurile principale: eu și Smiley! Nu va fi ușor, mai ales că va fi un film independent, dar sunt sigur că vom „învinge”! Filmările vor avea loc în vara și toamna anului viitor și suntem foarte nerăbdători. A, și încă ceva foarte important, va fi un film pentru toată lumea și pentru toate vârstele! O producție #ComicEntertainment, HaHaHa Production și Saint Film. Să ne țineți pumnii!, a anunțat, entuziasmat, Pavel Bartoș, acum câteva zile, pe rețelele de socializare, iar prietenii și fanii i-au urat mult succes și abia așteaptă să vadă rezultatul final.