Așa cum v-am obișnuit, astăzi venim cu o nouă recomandare Netflix! O producție ce îl găsește într-un rol fenomenal pe Robert de Niro, inspirată din realitate și considerată „cel mai bun film cu gangsteri din toate timpurile”, ocupă un loc fruntaș în clasamentul românesc al celor mai apreciate pelicule de pe platforma de streaming.
Anul trecut, în luna august, o producție cu Robert de Niro și Ray Liotta a fost votată „cel mai bun film cu gangsteri din toate timpurile”. Mai exact, este vorba despre pelicula „Good fellas” („Băieți buni”), care a primit, pe site-un Ranker, cu peste 500 de voturi în fața celebrului film „The Hodfather”, care s-a poziționat pe locul al doilea.
„Fostul mafiot Henry Hill își rememorează ascensiunea și căderea pline de nuanță și violență într-o familie interlopă din New York: un vis măreț devenit coșmar paranoic”, este descrierea filmului pe platforma de streaming Netflix.
De ce nu o sustin PSD-istii pe Elena Lasconi: „Nu suntem slugile nimanui!”
Așadar, pelicula cu Ray Liotta, Robert de Niro și Joe Pesci, care are o durată de 2 ore și 25 de minute, relatează viața și crimele gangsterului Henry Hill, care a trecut de la statutul de mare șmecher la cel de martor federal.
Pentru cei care nu au văzut această comoară a cinematografiei, pelicula spune povestea lui Henry Hill (jucat de Ray Liotta), un tânăr din Brooklyn care visează să devină mafiot într-o bună zi, dar și a prietenilor lui din familia Lucchese în perioada 1955-1980. Sedus de autoritatea și bogăția bandiților italiano-americani care locuiesc în cartierul său, Henry face toate treburile pe care aceștia i le atribuie pentru a le câștiga simpatia.
În cele din urmă, intră în gașca lor și se bucură de o viață de excese alături de ei. Jimmy Conway (jucat de Robert De Niro) și Tommy DeVito (Joe Pesci) sunt genul de bărbați de care orice mamă ți-ar spune să nu te apropi, dar iată că îi devin mentori, dar și tovarăși. Henry, dependent de stilul său de viață somptuos dobândit în mod abuziv, nu se poate gândi să dea înapoi. Trăiește ca un rege sau nu trăiește deloc!
Filmul „Băieți buni” a fost nominalizat la șase categorii de la premiile Oscar. De asemenea, a câștigat un trofeu pentru „cel mai bun actor în rol secundar” (Joe Pesci) și cinci premii BAFTA, inclusiv pentru „cel mai bun film” și „cel mai bun regizor”.
Totodată, criticii internaționali l-au numit „cel mai bun film al anului”. În plus, mulți consideră că este unul dintre cele mai bune filme realizate vreodată, lăsând o amprentă culturală importantă. „Băieți buni” a fost, de asemenea, selectat pentru păstrarea în Registrul Național de Film al Statelor Unite ale Americii de către Biblioteca Congresului.