Petrolul completează la mijloc

Petrolul completează la mijloc

Fotbalistul francez Tidiane Keita completează lotul Petrolului pentru noul sezon. Fotbalistul de 27 de ani a sosit aseară în cantonamentul de la Bolu și va intra, de astăzi, în programul de pregătire al „lupilor”. Keita a semnat cu „galben-albaștrii” un contract pe o perioadă de trei ani.

El evoluează pe postul de mijlocaș central, iar în cariera sa noul jucător al Petrolului a evoluat doar în diviziile inferioare din Franța, iar în perioada junioratului a jucat la PSG. Mijlocașul de 1.80 este al cincilea jucător venit în această vară la Petrolul după un alt mijlocaș, Mateiu, fundașii Stănică și Ricardinho, dar și atacantul Tudorie.

Ultima dată la USL Dunkerque, în eșalonul secund francez, formație pentru care a bifat 26 de prezențe pe parcursul stagiunii precedente, Tidiane a mai jucat pentru Toulouse B, US Albi, US Colomiers și US Orleans. Noul sosit a venit în Turcia într-o perioadă dedicată acumulărilor fizice, așa că și antrenamentele sunt cât se poate de solicitante. Serii epuizante de alergări, un pic de joc cu mingea, apoi refacere cu apă rece și odihnă. Mâine, antrenorul Mehmet Topal va avea parte de primul amical de când a preluat Petrolul urmând să joace, de la ora 16.30, cu Hermannstadt Sibiu. Sursa:fcpetrolul.ro

Bănicioiu, „paradit” doar cu denunțul lui Cocoş. Victor Ponta dezvaluie cum a fabricat DNA dosarul ex-ministrului Nicolae Banicioiu, achitat in prima instanta: „Pro Romania si PMP trebuiau eliminate din Parlament”

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191