Petrolul-Rapid, episodul 83

Petrolul-Rapid, episodul 83

Episodul 83 al Primvs Derby în Superliga României, Petrolul-Rapid, se va vedea diseară, de la ora 22.00, pe stadionul “Ilie Oană”! Fundașul Paul Papp și antrenorul Sanjin Alagic au prefațat derbiul cu ocazia unei noi conferințe de presă. Papp a rămas cel mai experimentat jucător al Petrolului după plecarea lui Takayuki Seto. Papp “și-a pus cenușă în cap” după debutul nefericit de campionat dar, mai ales, în urma evoluțiilor dezamăgitoare în cele două meciuri. Jucătorul de 35 de ani a declarat că băieții au uitat ce a fost în primele etape și își doresc ca derbiul din această seară să fie ca un nou început pentru ei.

„Ne trebuie puțină încredere, puțin ritm, iar acestea vor veni cu siguranță. Din ce văd la antrenamente, din cum îi văd pe băieți, cred că viitorul va arăta altfel și sper să facem jocuri bune și să adunăm cât mai multe puncte. Trebuie să ne demonstrăm nouă, în primul rând, și fanilor, în al doilea rând, că nu suntem mai prejos decât Rapid și că putem scoate maximum din acest meci. Ne dorim să avem susținerea unui stadion întreg, pentru că nu ne aflăm într-o situație foarte bună și, de aceea, avem nevoie de sprijinul tuturor”, a spus Paul.

La astfel de meciuri dorința și determinarea sunt obligatorii ca să te poți impune, a declarat și Sanjin Alagic:,,Nu conteaza situația din clasament, nu conteaza forma de moment a echipelor, ci, în aeste jocuri, micile detalii fac diferența. Trebuie să fii pregătit să te lupți pentru fiecare minge, pentru fiecare bucățică de teren, și sunt convins că baietii știu asta și vor incepe meciul cu dorința de a obține un rezultat pozitiv”, a spus tehnicianul bosniac.

Bănicioiu, „paradit” doar cu denunțul lui Cocoş. Victor Ponta dezvaluie cum a fabricat DNA dosarul ex-ministrului Nicolae Banicioiu, achitat in prima instanta: „Pro Romania si PMP trebuiau eliminate din Parlament”

Ca de fiecare dată înaintea unor astfel de înfruntări fanii petroliști au mers în cantonament la jucători și i-au încurajat. Suporterii Petrolului vor crea o atmosferă incendiară mai ales că vor avea “meciul” lor cu rapidiști care, de data aceasta, spun că vor fi doar 600 în sectorul oaspeților deoarece conducerea Rapidului nu a dorit să-i sprijine pentru a fi 1000 de inși la Ploiești. Partida va fi condusă de către o brigadă formată din Andrei Chivulete (București) – Sebastian Gheorghe (Suceava) și Andrei Constantinescu (București). Rezervă: Ionuț Coza (Cernica). Arbitru VAR: Radu Petrescu (București). Arbitru AVAR: Imre Bucsi (Sf. Gheorghe). Observatori: Adrian Vidan (București) și Paul Mincu (București). Sursa foto:fcpetrolul.ro

Surse/ Licitație măsluită, la CJ Prahova: Vicele Cristian Apostol a dat ordin ca firma unei foste consiliere PNL să câştige transportul de persoane în Prahova

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191