
Marți seară, suspectul implicat în atacul de la Palatul Parlamentului a fost prins într-un hotel din București. Conform surselor, bărbatul are un istoric medical care include depresie și a avut probleme cu legea și în trecut.
Virgil Nanu, îndemn către primarii din Prahova: „Investiți în educație și sprijiniți tinerii!”
UPDATE 22:30: Suspectul a fost prins de polițiștii de la Secția 11 din Capitală, potrivit surselor Adevarul.
Ploieștiul se sufocă „legal”. Cerem actualizarea Legii la standardele OMS!
Acesta se află acum în custodia poliției și va fi transportat la secția de poliție pentru a fi audiat. Scopul audierii este de a stabili motivele care l-au determinat să comită atacul. Bărbatul a fost localizat la o unitate de cazare din București, iar autoritățile urmează să stabilească întregul său traseu.
UPDATE: Potrivit unor surse din cadrul Poliției, deși suspectul a fost identificat, nu a fost găsit imediat, în ciuda căutărilor desfășurate la toate adresele cunoscute.
Bărbatul are un istoric de depresie și, anterior, a avut probleme cu legea în Italia, unde a fost implicat într-un incident legat de conducerea sub influența alcoolului și a substanțelor interzise, alături de o parteneră de viață.
În legătură cu atacul asupra Palatului Parlamentului, se pare că individul a folosit o sticlă de lapte pentru a transporta substanța inflamabilă pe care a utilizat-o pentru a provoca incendiul.
În prezent, autoritățile audiază mai mulți martori pentru a obține informații suplimentare despre incident.
ȘTIRE INIȚIALĂ: Poliția a făcut publică fotografia presupusului atacator și solicită ajutorul cetățenilor. Cei care îl recunosc sau îl văd sunt rugați să contacteze numărul de urgență 112.
Incendiul a fost raportat marți după-amiază la Palatul Parlamentului. Zona de la parter, destinată vizitatorilor, a fost evacuată. Bărbatul suspectat a fost acuzat de incendierea magazinului de suveniruri.
Președintele Camerei Deputaților, Daniel Suciu, a confirmat că un individ neidentificat a folosit benzină pentru a incendia o parte a Parlamentului, iar o angajată a suferit un atac de panică ca urmare a incidentului. În timpul incendiului, aproximativ 300 de persoane aflate în încăperea destinată vizitatorilor au fost evacuate.