
Alexandru Piscan, ploieșteanul acuzat că ar fi transmis informații secrete către Federația Rusă, a fost condamnat la închisoare, cu executare, după ce fusese trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru trădare, a declarat pentru gandul.ro avocatul acestuia, Mihai Gârbea.
Alexandru Piscan era în stare de arest, după ce judecătorii, inclusiv cei de la instanța supremă, au respins în mod repetat schimbarea măsurii preventive în arest la domiciliu.
Exclusiv/ DSP, in control inopinat la Halele Centrale din Ploiesti. Imagini cu impact emotional!
La aproximativ opt luni după ce a fost reținut și arestat de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) pentru trădare prin transmitere de secrete rușilor, Alexandru Piscan a fost condamnat, după ce fost trimis în judecată și a ajuns în fața Curții de Apel București.
Exclusiv/ Crin Antonescu vine joi în Prahova. Întâlnire cu primarii PSD și PNL
Vă reamintim că, potrivit DIICOT, din probatoriul administrat în cauză a reieșit că începând cu anul 2022 acesta a procedat la supravegherea unor obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea, colectând informații cu caracter militar și efectuând fotografii privind tehnica militară de luptă și deplasarea personalului în zona de graniță cu Ucraina, pe care le-a transmis către diplomați din cadrul Ambasadei Federației Ruse la București.
Alexandru Pișcan își anunțase în martie intenția de a candida pentru fotoliul de primar al Ploieștiului, la alegerile locale din 2024. Citeste AICI despre legaturile lui Piscan cu politicienii din Prahova:
Mădălina Lupea (PNL) şi legăturile sale cu Alexandru Piscan, săltat de DIICOT