
Prefectul Virgiliu Nanu a transmis un mesaj emotionant la adresa seniorilor social-democrati, cu ocazia unei reuniuni a acestora, organizata ieri.
Prefectul Daniel Nicodim, gazda vizitei oficiale a Alteței Sale Regale Principele Radu în Prahova
In calitate de presedinte al PSD Prahova, Nanu a tinut sa fie alaturi de cei pe care ii considera modele de urmat si carora le-a transmis pretuirea si sprijinul neconditionat.
A început războiul între AUR și Mișcarea Noi, Ploieștenii, pe funcția de viceprimar
Evenimentul a fost prilejuit de Ziua persoanelor varstnice, marcata in fiecare an la data de 1 octombrie.
„În mijlocul seniorilor partidului, mă simt privilegiat să învăț și să împărtășesc din înțelepciunea lor. Seniorii noștri sunt stâlpii pe care ne sprijinim și cărora le suntem recunoscători. Cu echipa noastră puternică și diversă, suntem hotărâți să aducem schimbarea de care avem nevoie.”, a transmis prefectul Virgiliu Nanu.




Rogobete critică Primăria Ploiești pentru Spitalul de Pediatrie: Am investit bani grei în aparatură performantă, iar Primăria nu e în stare să monteze un transformator electric. Propun să fie preluat de Consiliul Județean”






