Premieră de Sărbători. Otilia Bilionera și-a adus soțul turc la părinți, la Suceava

Premieră de Sărbători. Otilia Bilionera și-a adus soțul turc la părinți, la Suceava

Otilia Bilionera a avut parte de Sărbători de vis: și-a vizitat părinții de Crăciun, dar a făcut și bani în Noaptea de Revelion!

Virgiliu Nanu şi-a exprimat sprijinul total pentru persoanele cu dizabilități în Prahova

Drumurile au dus la părinți în perioada Crăciunului și pentru cântăreața Otilia. Și nu a ajuns singură la casa natală din Suceava, ci alături de soțul ei turc care se află pentru prima dată în România.

Virgiliu Nanu, noul preşedinte al CJ Prahova, îi răspunde lui Mihai Polițeanu: „Sunt deschis la dialog şi colaborare. Interesele ploieştenilor sunt pe primul loc”

Bekir a ajuns în București cu o săptămână înainte de Crăciun, apoi, încărcați de cadouri, au pornit către Suceava acolo unde i-au așteptat nerăbdători părinții Otiliei. Aceștia s-au pregătit să-i întâmpine cu multe bucate gustoase. 

Mai suntem sănătoşi la cap? Primărița PNL Ioana Neagu (Valea Călugărească), gest incalificabil! Fericită că a pus mâna pe ciolan, acum îşi bate joc de Biserică şi obiceiurile sfinte

Aproape o săptămână ne-am aflat la Suceava, apoi am plecat în Pakistan unde am concert în Noaptea de Revelion. Abia așteptam să ajungem la ai mei. Ne așteptau de ceva timp. Bekir se afla pentru prima dată la casa noastră din Suceava, cu socrii se știa, deci nu au mai fost emoții. Mama s-a ocupat să ne facă bunătăți. Salata de boeuf, sarmale, cozonac,  friptură de curcan cu salată de sfeclă și hrean special pentru mine pentru că nu-mi place carnea de porc. Ne-au așteptat cu bradul împodobit la Suceava pentru ca în București nu am mai avut timp să-l mai fac”, ne-a mai spus Otilia.

Artista a întâmpinat colindătorii la Suceava și a respectat tradițiile locale. Ba chiar l-a plimbat pe Bekir cu căruța prin sat, iar turcul a fost așa bucuros că și-a făcut și un selfie alături de socri.

După Crăciun, Otilia a zburat către Pakistan unde diseară va urca pe scenă în Noaptea de Revelion. Va concerta timp de o oră iar noaptea dintre ani o va prinde mai bogată cu aproape de euro. 

Otilia e cu 8 ani mai mare decât Bekir

Otilia s-a căsătorit pe data de 13 august, civil, cu iubitul turc Bekir Ali Karakas. Artista a spus marele „Da!” în fața ofițerului de la Starea Civilă din Turcia: „Pentru totdeauna!”. Ea are 31 de ani, el are 23 de ani însă diferența de vârsta nu se simte si nu contează. Bărbatul i-a oferit un inel de logodna cu diamante și safir care valorează de euro. Acum se gândesc să-și întemeieze o familie în adevaratul sens al cuvântului!

De-acum sunt Otilia Brumă Karakas. Să vă spun drept, nu m-am obișnuit încă. Am vrut să-mi păstrez numele pentru că așa mă știe lumea peste tot. Plus că tata are și el o fată și ar fi fost supărat să nu duc numele mai departe”, ne-a declarat Otilia după evenimentul din 13 august 2023.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191