
Primăria Ploiești a decis ca și anul acesta organizarea Târgului de Crăciun să fie făcută de firma Autentic Tehnology & Events SRL din Sânpetru, județul Brașov.
Este aceeași firmă care a organizat târgul și anul trecut și care a fost implicată și în evenimentele de pe Bulevardul Castanilor din această vară.
Andrei Gușă, noul președinte AUR Ploiești, anunțat drept candidat al partidului la Primăria Ploiești
Această firmă a intrat în vizorul Curții de Conturi pentru că nu ar fi plătit utilitățile la apă și energie la evenimentele anterioare.
Pentru patinoarul de anul trecut de la Palatul Culturii, s-a spus că factura la curent a ajuns tot în sarcina ploieștenilor.
Vara aceasta, situația s-a repetat pe Bulevardul Castanilor, unde au existat din nou reclamații legate de neplata utilităților. Au existat și plângeri penale, iar Curtea de Conturi a descoperit nereguli privind folosirea resurselor și plata energiilor și a apei.
În tot acest context, apare o întrebare firească și de bun simț: cum poți să închei un nou contract cu o firmă care încă are datorii și probleme nerezolvate?
În orice relație normală, întâi ceri să ți se achite restanțele, apoi te gândești dacă mai lucrezi cu acea persoană sau firmă. La Primăria Ploiești, însă, lucrurile par să funcționeze invers. De câte ori trebuie să fii păcălit ca să spui „stop”? Până când accepți să iei „țeapă” din banii ploieștenilor?
Cu toate acestea, Primăria a ales să lucreze din nou cu aceeași firmă.
Firma va închiria terenul de la Primărie cu aproximativ 3 lei pe metrul pătrat. Vorbim de aproximativ 1200 metri pătrați.
Apoi, Autentic Technology & Events S.R.L va subînchiria căsuțele comercianților cu aproximativ 4.000 de euro fiecare.
Diferența dintre aceste sume se transformă într-un profit consistent pentru firmă și dacă utilitățile nu vor fi plătite nici anul acesta, povara cade tot pe bugetul local, adică pe banii ploieștenilor.
În anii trecuți, Târgul de Crăciun a fost organizat de SGU, iar banii rămâneau în bugetul local. Anul acesta, primăria renunță la această variantă, deși SGU are deja experiență, căsuțe și infrastructură.
Decizia este și mai greu de înțeles în contextul actual: Ploieștiul trece prin austeritate, subvenția la gigacalorie a fost tăiată, biletele la transportul public s-au scumpit și urmează un val uriaș de concedieri impuse de Guvern.
În acest context al austerității, Primăria putea organiza un Târg de Crăciun mai modest, pe măsura bugetului. Ploieștenii ar fi acceptat lipsa roții panoramice sau a patinoarului, mai ales după ce li s-a cerut să strângă cureaua la căldură și la transport. Sau puteau fi căutați sponsori care să susțină un patinoar sau o roată panoramică, așa cum se întâmplă în multe orașe din țară.
În schimb, administrația locală a ales să repete același scenariu: o firmă cu datorii organizează evenimentul, cu riscul ca ploieștenii să acopere din nou facturile la apă și curent.




MITINGUL ANTI-JUSTITIE S-A FASAIT – Anuntat cu surle si tobe, protestul organizat de ONG-urile #rezist impotriva judecatorilor de la Inalta Curte si impotriva sefei ICCJ Lia Savonea a esuat lamentabil
Primăria Ploiești dă din nou Târgul de Crăciun firmei din Brașov care nu a plătit utilitățile la „Republica de sub Castani” și nici pentru patinoarul de iarna trecută






