Primarul Andrei Volosevici a solicitat AGA a A.D.I. Deșeuri Prahova soluționarea problemei salubrizării

Primarul Andrei Volosevici a solicitat AGA a A.D.I. Deșeuri Prahova soluționarea problemei salubrizării

Primarul municipiului Ploiești, Andrei Liviu Volosevici, a solicitat convocarea, în regim de urgență, a Adunării Generale a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară “Parteneriatul pentru managementul deșeurilor – Prahova” (A.D.I. Deșeuri Prahova), în vederea soluționării, cu celeritate, a situației salubrizării la nivelul municipiului nostru.

Nicolae Ciucă recunoaște că imaginea i-a fost AFECTATĂ de scandalul „Baronului Lamborghini”, Iulian Dumitrescu: „Da, mi-a dăunat, ca imagine”

Aplicarea acestei măsuri este imperios necesară, având în vedere că, la nivelul municipiului Ploiești, operatorul de salubritate, S.C. ROSAL GRUP S.A., nu și-a mai îndeplinit obligația contractuală privind ridicarea deșeurilor de la punctele de colectare special amenajate, în municipiul nostru.

Luju.ro: Aşa trebuie să judece un judecător!

În acest sens, primarul municipiului Ploiești, Andrei Liviu Volosevici, a solicitat convocarea, în regim de urgență, a Adunării Generale a Asociației sus amintite care, potrivit atribuțiilor ce îi revin conform Statutului, are obligația de a identifica soluții în vederea eliminării acestui disconfort, care reprezintă un real pericol pentru sănătatea populației.

Situație dramatică în Provița de Sus şi Provița de Jos! 4000 de prahoveni nu au apă potabilă

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191