Primarul Andrei Volosevici, alături de ploieştenii din cartierul Jianu și Zona de Nord

Primarul Andrei Volosevici, alături de ploieştenii din cartierul Jianu și Zona de Nord

Primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, continuă să fie prezent activ în comunitate, de această dată întâlnindu-se cu locuitorii din cartierul Jianu și zona de Nord. Aceste vizite fac parte din seria de eforturi ale primarului de a se conecta direct cu cetățenii și de a înțelege mai bine nevoile lor.

La nici 3 zile de la alegeri, Tudorică de la Păuleşti a dat startul ilegalităților! Mită pentru USR-iştii care îl ajută să formeze majoritatea în Consiliul Local

 

Mai suntem sănătoşi la cap? Primărița PNL Ioana Neagu (Valea Călugărească), gest incalificabil! Fericită că a pus mâna pe ciolan, acum îşi bate joc de Biserică şi obiceiurile sfinte

„Mereu în mijlocul oamenilor! În seara aceasta am stat de vorbă cu ploieștenii din cartierul Jianu și zona de Nord! Ca de fiecare dată, i-am ascultat pe oameni, am povestit despre planurile de viitor și m-am încărcat cu energie pozitivă! Vă mulțumesc pentru încredere și sprijin!”, a declarat Volosevici.

Marele eşec numit Bogdan Nica: O campanie dezastruoasă care a costat PNL Primăria Ploieşti

Primarul a subliniat importanța acestor întâlniri pentru a rămâne conectat la realitățile orașului și pentru a planifica eficient viitoarele proiecte de dezvoltare.
CMF: 21240002

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191