
Ploiestiul va avea, in zilele ce urmeaza, iluminat festiv de sarbatori, in ciuda faptului ca atat consilierii PNL cat si cei de la Pro Romania s-au opus de 3 ori proiectului.
Vezi cine face parte din Comisia Tehnică de Urbanism, votată în Consiliul Local Ploiești
Primarul Volosevici, cu sprijinul prefectului Virgiliu Nanu, a reusit sa obtina o sponsorizare din partea OMV, in valoare de 80.000 euro, pentru ilumunatul de sarbatori.
BREAKING/ Protest, sâmbătă, la Ploiești. Se cere „Turul 2, înapoi!”
„Așa cum am promis, vom avea iluminat festiv pentru sărbătorile de iarnă!
În ceasul al doisprezecelea… Consiliul Local al Municipiului Ploiești a votat bugetul pentru iluminatul festiv de Sărbători.
Astfel, sumelor strânse din sponsorizări li se adaugă și suma de 500.000 lei, aprobată astăzi de consilierii locali.
Le mulțumesc sponsorilor care au fost receptivi la solicitarea primăriei şi au înțeles, spre deosebire de consilierii locali, că iluminatul festiv este o bucurie, atât pentru cei mari, dar mai ales pentru cei mici.”, a transmis primarul Andrei Volosevici.
Video Facebook/Andrei Volosevici