
„După un început de săptămână cu vreme friguroasă, chiar deosebit de rece dimineața și noaptea în depresiuni, la munte și nordul țării, de joi tendința temperaturilor va fi de creștere. Astfel spre finalul săptămânii vremea va fi caldă în mare parte din țară, cu temperaturi de vară mai ales în vest, sud-vest, sud și în sud-est. Ploile își vor face apariția de joi în Maramureș, Crișana, Transilvania și nordul Moldovei. Ulterior, vremea se va răci din nou, iar pentru a doua săptămână sunt estimate temperaturi apropiate de cele specifice perioadei, cu medii ale maximelor de de grade”, a explicat Oscar Stanciu, redactor meteo Observator.
Prognoza meteo 16 – 29 octombrie 2023 în Banat
Prima săptămână va debuta cu valori termice ușor sub cele normale, astfel încât media maximelor va fi de grade, iar cea a minimelor de grade. Apoi, temperatura aerului va avea o tendință de creștere treptată. Prin urmare, în zilele de 20 și 21 octombrie vremea va deveni mai caldă decât în mod obișnuit pentru această perioadă, cu valori medii ale maximelor în general de de grade și ale minimelor de grade. Ulterior, vremea se va răci din nou, iar pentru a doua săptămână sunt estimate temperaturi apropiate de cele specifice perioadei, cu medii ale maximelor de de grade și ale minimelor de grade. Temporar, după data de 19 octombrie, va ploua aproape în fiecare zi.
Prognoza meteo 16 – 29 octombrie 2023 în Crișana
În primele două zile ale intervalului de referință, respectiv în zilele de 16 și 17 octombrie, se vor înregistra valori termice ușor sub cele normale, astfel încât media maximelor se va situa în jurul a 14 grade, iar cea a minimelor va fi de grade. Apoi, temperatura aerului va avea o tendință de creștere treptată, astfel încât în zilele de 20 și 21 octombrie vremea va deveni mai caldă decât în mod obișnuit, cu medii ale maximelor în general de de grade și ale minimelor de grade. Ulterior, vremea se va răci din nou, iar pentru a doua săptămână de prognoză sunt estimate temperaturi apropiate de cele specifice perioadei, cu valorii medii ale maximelor de de grade și ale minimelor de grade. Temporar, după data de 19 octombrie, va ploua aproape în fiecare zi.
Prognoza meteo 16 – 29 octombrie 2023 în Transilvania
Prima săptămână va debuta cu valori termice ușor sub cele normale, astfel încât vor fi medii ale maximelor de grade și ale minimelor de grade, mai coborâte în zonele depresionare ale regiunii, spre valorii medii în jurul a -4 grade. Apoi, temperatura aerului va avea o tendință de creștere treptată, astfel încât în zilele de 20 și 21 octombrie vremea va deveni mai caldă decât în mod obișnuit, cu valorii medii ale maximelor în general de de grade și ale minimelor de grade. Ulterior, vremea se va răci din nou, iar pentru a doua săptămână de prognoză sunt estimate temperaturi apropiate de cele specifice perioadei, cu medii ale maximelor de grade și ale minimelor de grade. Temporar, după data de 19 octombrie, va ploua, slab cantitativ, aproape în fiecare zi.
Prognoza meteo 16 – 29 octombrie 2023 în Maramureș
În primele două zile ale intervalului de prognoză, respectiv în zilele de 16 și 17 octombrie se vor înregistra valori termice ușor sub cele normale, astfel încât media maximelor va fi de grade, iar a minimelor de grade. Apoi, temperatura aerului va avea o tendință de creștere treptată, astfel încât în zilele de 20 și 21 octombrie vremea va deveni mai caldă decât în mod obișnuit, când se estimează că se vor înregistra medii ale maximelor în general de de grade și ale minimelor de grade. Ulterior, vremea se va răci din nou, iar pentru a doua săptămână de referință sunt estimate temperaturi apropiate de cele specifice perioadei, cu valori medii ale maximelor de grade și ale minimelor de grade. Temporar vor fi ploi în general slabe cantitativ, începând cu data de 19 octombrie și până la finalul intervalului de referință.
Prognoza meteo 16 – 29 octombrie 2023 în Moldova
Prima săptămână de prognoză va debuta cu valori termice ușor sub cele normale, astfel încât media maximelor se va situa în jurul a 14 grade, iar cea a minimelor va fi de grade. Apoi, temperatura aerului va avea o tendință de creștere treptată. Prin urmare, în ziua de 20 octombrie media maximelor va tinde spre de grade, iar cea a minimelor spre grade. Pentru zilele de 21 și 22 octombrie gradul de împrăștiere al regimului termic va fi foarte mare, ecartul mediu al maximelor fiind estimat între de grade, iar cel al minimelor între grade. Ulterior, pentru a doua săptămână de referință sunt estimate temperaturi apropiate de cele specifice perioadei, cu medii ale maximelor de grade și ale minimelor de grade. Temporar, după data de 19 octombrie, va ploua aproape în fiecare zi.
Prognoza meteo 16 – 29 octombrie 2023 în Dobrogea
În intervalul 16-18 octombrie se vor înregistra valori termice apropiate de cele normale ale perioadei, astfel încât media maximelor va fi de grade, iar cea a minimelor de grade. Apoi, temperatura aerului va avea o tendință de creștere treptată, astfel încât în data de 20 octombrie vremea va deveni mai caldă decât în mod obișnuit, cu medii ale maximelor în jurul a 26 de grade și ale minimelor de grade, apoi se va răci din nou. Pentru a doua săptămână de referință sunt estimate temperaturi apropiate de cele specifice perioadei, cu medii ale maximelor de de grade și ale minimelor de grade. Probabilitatea pentru ploi slabe va fi mai ridicată în zilele de 23 și 24 octombrie.
Prognoza meteo 16 – 29 octombrie 2023 în Muntenia
Prima săptămână va debuta cu valori termice apropiate de cele normale, astfel încât media maximelor va fi de grade, iar cea a minimelor de grade. Apoi, temperatura aerului va avea o tendință de creștere treptată, astfel încât în data de 20 octombrie vremea va deveni mai caldă decât în mod obișnuit, cu medii ale maximelor în jurul a 26 de grade și ale minimelor de grade, apoi se va răci din nou. Pentru a doua săptămână de referință sunt estimate temperaturi apropiate de cele specifice perioadei, cu maxime medii de de grade și minime de grade. Probabilitatea pentru ploi slabe va fi mai ridicată în zilele de 23 și 24 octombrie.
Prognoza meteo 16 – 29 octombrie 2023 în Oltenia
În primele zile ale intervalului de referință (16-18 octombrie) se vor înregistra valori termice apropiate de cele normale, astfel încât media maximelor va fi de grade, iar cea a minimelor de grade. Apoi, temperatura aerului va avea o tendință de creștere treptată, astfel încât în zilele de 20 și 21 octombrie vremea va deveni mai caldă decât în mod obișnuit pentru această perioadă, cu maxime medii de de grade și minime de grade, apoi din data de 22 octombrie se va răci din nou. Pentru a doua săptămână de prognoză sunt estimate temperaturi apropiate de cele specifice perioadei, cu medii ale maximelor de de grade și ale minimelor de grade. Probabilitatea pentru ploi slabe va fi mai ridicată în intervalul 22 – 24 octombrie, dar și după data de 26 octombrie.
Prognoza meteo 16 – 29 octombrie 2023 la munte
În zilele de 16 și 17 octombrie, vremea va fi mai rece decât în mod normal pentru această perioadă, astfel încât media maximelor va fi grade, iar cea a minimelor de grade. La altitudini de peste 2000 m, valorile medii ale minimelor vor fi mai scăzute, spre grade. Apoi, temperatura aerului va avea o tendință de creștere treptată, astfel încât în zilele de 20 și 21 octombrie vremea va deveni mai caldă decât în mod obișnuit, cu medii ale maximelor în general de de grade și ale minimelor de grade. Ulterior, vremea se va răci din nou, iar pentru a doua săptămână de referință sunt estimate temperaturi apropiate de cele specifice perioadei, cu maxime de de grade și minime de grade, în medie regională. După data de 19 octombrie și până la finalul intervalului de referință, temporar se vor semnala precipitații.