PSD solicită suspendarea lui Clotilde Armand după acuzațiile ANI: ‘USR să aplice aceleași standarde de integritate pe care le-au pretins altor politicieni’

PSD solicită suspendarea lui Clotilde Armand după acuzațiile ANI: ‘USR să aplice aceleași standarde de integritate pe care le-au pretins altor politicieni’

PSD solicită conducerii USR să aplice în cazul primarului Sectorului 1, Clotilde Armand, „exact aceleași standarde de integritate pe care le-au pretins altor politicieni acuzați de fapte penale și de incompatibilitate”. Agenţia Naţională de Integritate (ANI) o acuză pe Clotilde Armand că s-a aflat în conflict de interese și incompatibilitate, deoarece s-a numit manager al unui proiect.

Activitatea Lukoil Ploiesti, in pericol, din cauza embargoului UE asupra titeiului rusesc?

„PSD solicită conducerii USR să aplice în cazul primarului Sectorului 1, Clotilde Armand, exact aceleași standarde de integritate pe care le-au pretins altor politicieni acuzați de fapte penale și de incompatibilitate. Conducerea USR are obligația morală de a convoca, de urgență, o ședință pentru suspendarea din partid a doamnei Clotilde Armand, până când aceasta își va rezolva problemele cu justiția. În caz contrar, tot discursul USR privind integritatea funcției publice se dovedește a fi pură demagogie. În cazul doamnei Armand, nu mai e vorba doar de declarații politice sau de speculații de presă. Este o acuzație oficială, din partea Agenției Naționale de Integritate care a inițiat o procedură în justiție împotriva doamnei primar, pentru fapte penale și incompatibilitate”, potrivit unui comunicat de presă.

Aviz amatorilor! O consilieră USR a construit ilegal un bloc între case. Verdict final al instanței

Potrivit social-democraților, „fiecare zi în care doamna Armand rămâne în funcția de primar reprezintă o insultă la adresa locuitorilor Sectorului 1 și în special a celor care au votat-o pe baza discursului anti-corupție”.

In atentia ITM Prahova! Angajatii fabricii Christof Industries, din Brazi, se afla intr-o situatie disperata. Trimisi la munca in strainatate, dar neplatiti!

„Explicațiile date de primarul Sectorului 1, la acuzațiile care i se aduc în sesizarea ANI, sunt la fel de irelevante cum au fost argumentele tuturor politicienilor care susțineau că sunt nevinovați, după ce erau puși sub acuzare de diverse instituții ale statului. Atunci USR cerea cu insistență ca acei politicieni să renunțe la funcțiile publice până la pronunțarea magistraților. Cum ziceau cei de la USR? Să facă pasul în spate, să lase justiția să-și facă treaba, să aibă încredere în instituții, iar dacă sunt achitați, pot reveni în politică”, a declarat președintele Organizației PSD a Sectorului 1, Florin Manole.

PSD subliniază că acuzațiile care i se aduc primarului Sectorului 1 sunt „cu atât mai grave dacă ținem cont că faptele incriminate au avut loc în perioada februarie-august 2022, adică exact atunci când străzile din sector erau pline de gunoaie și de șobolani, în timp ce locuitorii Sectorului 1 sufereau din cauza mizeriei, doamna primar considera că merită să-și crească salariul cu 30%, fix pentru așa-zisa gestionarea a proiectelor anti-corupție”.