
Social-democrații au înregistrat o victorie răsunătoare şi în Ploiești, obținând un scor istoric la alegerile parlamentare, zdrobind PNL-ul, principalul contracandidat.
După centralizarea tuturor voturilor, PSD a ieșit pe primul loc, cu un avans semnificativ față de celelalte partide. PNL s-a clasat abia pe locul trei, semn că încrederea electoraatului în liberali s-a redus semnificativ. O explicație pentru acest fenomen o poate reprezenta scandalul în care a fost implicată fosta conducere a organizației județene şi anume problemele penale ale lui Iulian Dumitrescu, zis si „Lamborghini”.
Pe de cealaltă parte, electoratul a confirmat, prin votul de ieri, că apreciază componența listelor PSD pentru Camera Deputaților și Senat. Social-democrații au mizat pe o echipă tânără de profesioniști din diverse domenii, precum notari, medici, ingineri și specialiști recunoscuți în domeniile lor.
Conducerea PSD Ploiești a transmis mulțumiri călduroase alegătorilor, subliniind că această victorie este, în primul rând, meritul celor care au avut încredere în viziunea partidului.
„Mulțumim ploieștenilor pentru susținerea acordată! Votul dumneavoastră reprezintă o responsabilitate imensă pentru noi și ne angajăm să continuăm toate proiectele care au ca scop dezvoltarea orașului nostru și îmbunătățirea calității vieții,” a declarat liderul organizației.