România, la un pas să intre în rândul statelor civilizate: Accesul animalelor de companie, permis în instituţiile publice şi în mijloacele de transport în comun

România, la un pas să intre în rândul statelor civilizate: Accesul animalelor de companie, permis în instituţiile publice şi în mijloacele de transport în comun

Senatorul Marcel Vela anunţă pe Facebook un proiect PNL care prevede că animalele de companie pot intra în instituţiile publice şi în mijloacele de transport în comun. El spune că în multe alte state, accesul animalelor de companie, câini şi pisici, este permis aproape peste tot, iar în Spania şi Germania există boluri cu apă inclusiv pe străzi, animalele având voie chiar în magazine, restaurante şi instituţii.

Aviz amatorilor! O consilieră USR a construit ilegal un bloc între case. Verdict final al instanței

„Un pas mic pentru România, un pas mare pentru animale! (..) Încep prin a felicita sufletele curate ale românilor şi a le mulţumi tuturor celor care cresc, adoptă şi îngrijesc animale! Cei care aleg să vieţuiască împreună cu sufletele nobile şi sincere ale animalelor, sunt oamenii buni, cu inimă mare, cei care le iubesc şi le tratează ca pe niste adevăraţi membri de familie. Animalele de companie, educate şi cuminţi, sunt acele fiinţe care sunt capabile de cea mai pură dragoste, chiar dacă nu o pot exprima în cuvinte. Pentru că şi ele aşteaptă de la noi puritate, iubire şi ataşament, suferă enorm atunci când sunt lăsate singure în case, aşteptând triste şi sechestrate revederea cu stăpânii lor, oamenii care le sunt esenţa propriului destin”, a scris senatorul pe Facebook.

In atentia ITM Prahova! Angajatii fabricii Christof Industries, din Brazi, se afla intr-o situatie disperata. Trimisi la munca in strainatate, dar neplatiti!

Marcel Vela afirmă că ”suntem datori moral şi uman, măcar pentru dragostea lor infinită, de a le respecta şi noi cele cinci drepturi…(1) de a nu suferi de foame şi de sete, (2) de a fi ferite de disconfort, (3) de a nu suferi dureri, leziuni si boli, (4) de a manifesta un comportament firesc şi (5) de a nu suferi de frică sau de stres”.

Vai de amărâții de primari! Edilul Mircea Corbu (Buşteni) fură apă direct din rețeaua Hidro Prahova. Polițiştii au descins acasă la primar

”Credem că este timpul ca şi România să intre în rândul statelor civilizate şi din acest punct de vedere, din respect pentru animale si stăpânii lor, evident respectându-se regulile de igienă sanitar-veterinară, cât şi drepturile şi siguranţa tuturor celorlaţi oameni. Pe lângă a le asigura un confort acestor animale, trebuie să rezolvăm de multe ori şi o necesitate. Întâlnim o altă situaţie în viaţa reală, atunci când stăpânul nu are autoturism personal iar animalul are nevoie de o urgenţă medicală. Practic, este imposibil să urce cu el intr-un taxi sau un mijloc de transport în comun, deşi animalul este vaccinat, cipat, curat şi cuminte”, explică Vela.

El precizează că în multe alte state, accesul animalelor de companie, câini şi pisici, este permis aproape peste tot. În Spania şi Germania există boluri cu apă inclusiv pe străzi, animalele având voie chiar în magazine, restaurante şi instituţii.

”Totodată, confortul animalelor şi respectul stapânilor sunt lucruri respectate şi în alte ţări, ca Austria, Belgia, Estonia, Finlanda, Franţa, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Monaco, Olanda, Slovenia, Suedia şi Elveţia”, adaugă el.

”Au fost multe iniţiative lăudabile la nivel de administratii publice locale şi judeţene, aşa cum se întâmplă la Consiliul Judeţean Ilfov, motiv pentru care îl felicit pe preşedintele Hubert Thuma, dar cu o floare nu se face primăvara. Clar este nevoie de o nouă reglementare, motiv pentru care un proiect de lege în acest sens se impunea în mod firesc. Aşadar, alături de prietenii şi colegii mei, cărora le mulţumesc public pentru că suntem iniţiatorii acestui pas important, Gheorghe PECINGINĂ, Raluca TURCAN, Maria – Gabriela HORGA, George ŞIŞCU şi George – Cristian TUŢĂ, am depus împreună proiectul de lege pentru a intra în normalitate şi pentru a face o LUME MAI BUNĂ!”, mai scrie Vela.

Potrivit proiectului, accesul animalelor de companie va fi permis în înstituţii publice şi în mijloacele de transport în comun.