Rusia sfidează România, după ce Turcan a interzis două filme de propagandă. Acestea vor fi difuzate de „Clubul Rus” de la București

Rusia sfidează România, după ce Turcan a interzis două filme de propagandă. Acestea vor fi difuzate de „Clubul Rus” de la București

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, acuză România că încearcă să „anuleze cultura rusă” după ce ministrul Culturii, Raluca Turcan, a decis ca două filme considerate de propagandă să nu mai fie difuzate la cinematografe din București, relatează agenția de știri de stat TASS. Filmele vor fi însă difuzate de „Clubul Rus” de la București. 

Bănicioiu, „paradit” doar cu denunțul lui Cocoş. Victor Ponta dezvaluie cum a fabricat DNA dosarul ex-ministrului Nicolae Banicioiu, achitat in prima instanta: „Pro Romania si PMP trebuiau eliminate din Parlament”

Zaharova susține că, din motive politice, România, a rupt contractul de închiriere a sălilor de cinema cu Ambasada Rusiei la București, care prevedea proiecția privată a filmelor rusești „Vremea celor dintâi” și „Provocarea”.

Surse/ Licitație măsluită, la CJ Prahova: Vicele Cristian Apostol a dat ordin ca firma unei foste consiliere PNL să câştige transportul de persoane în Prahova

„Arhiva Națională de Filme (ANF) a României, din motive politice, a rupt înțelegerile de închiriere pentru cinematografe încheiate cu ambasada noastră din București, care, ca parte a unei campanii de educație, a pus la dispoziție difuzarea privată a filmelor rusești ‘Vremea celor dintâi’ și ‘Provocarea’”, a declarat ea.

Hidro Prahova continuă să îşi bată joc: Mii de prahoveni, lăsați fără apă potabilă. De vină e… seceta!

Reprezentantul MAE rus dă vina pe publicația Europa Liberă și pe Ministerul Culturii. „Decizia a fost influențată prin intermediul presei tendențioase conduse de redacția locală, așa-numita „Europa Liberă”, și Ministerul Culturii din România”, acuză ea. 

Zaharova mai spune: Aceasta este o manifestare tipică a așa-numitei anulări a culturii ruse, care „se încadrează în tabloul general al acțiunilor Occidentului, care caută să impună o cenzură cuprinzătoare în lupta împotriva disidenței”.

Reacția Rusiei vine în contextul în care ministrul Culturii, Raluca Turcan, a anunțat la începutul lunii aprilie că filmele „Provocarea” (2023) și „Vremea celor dintâi” (2017), considerate de experți ca fiind de propagandă rusă, nu vor mai fi proiectate la Cinema Eforie și Cinema Union din Capitală.

„Arhiva Națională de Filme reziliază contractul pentru difuzarea a două filme considerate propagandă rusă și care urmau să fie proiectate la Cinema Eforie și Cinema inacceptabil ca astfel de producții cinematografice, vădit propagandistice, finanțate de statul rus, în contextul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, să beneficieze de spații de difuzare în cinematografe publice”, a spus Turcan.

Cele două filme rusești vor fi vor fi difuzate de „Clubul Rus” de la București. 

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191