Şedință la Prefectura Prahova/ Agenția pentru Protecția Mediului şi alte instituții, la raport!

Şedință la Prefectura Prahova/ Agenția pentru Protecția Mediului şi alte instituții, la raport!

Ieri, 28 noiembrie 2023 a avut loc ședința ordinară a 𝑪𝒐𝒍𝒆𝒈𝒊𝒖𝒍𝒖𝒊 𝑷𝒓𝒆𝒇𝒆𝒄𝒕𝒖𝒓𝒂𝒍 𝑷𝒓𝒂𝒉𝒐𝒗𝒂, care a fost coordonată de către subprefecții Emil Drăgănescu și Marius Soare.

Marine Le Pen își exprimă „sprijinul deplin” pentru George Simion: „Duminică, poporul român se întâlnește cu propria sa istorie”

Ordinea de zi a ședinței a conținut următoarele intervenții:

Antreprenor ploieștean: „În turul 1 am votat cu Ponta. Acum merg cu Simion pentru că nu suport ipocrizia”

Reprezentanții Agenției pentru Protecția Mediului au prezentat:
 Raportul privind activitatea Agenției pentru Protecția Mediului în primele trei trimestre ale anului 2023;
 Informarea privind calitatea aerului în Municipiul Ploiești;
 Condițiile privind emiterea Declarațiilor Natura 2000 pentru proiectele finanțate din fonduri europene.

Primarul Mihai Polițeanu anunță că îl susține pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale: „Eu aleg schimbarea care unește”

Reprezentanții Direcției Silvice Prahova au informat participanții cu privire la:
 Asigurarea necesarului de lemn de foc pentru populație;
 Certificarea managementului forestier: scop, direcții de acțiune și rezultate obținute.

Reprezentantul Sistemului de Gospodărire a Apelor a vorbit despre:
 Exploatarea în condiții de siguranță a construcțiilor hidrotehnice, din infrastructura S.G.A.Prahova.
 Intretinerea cursurilor de apă si a lucrarilor hidrotehnice, aflate in administrarea S.G.A.Prahova.

La finalul ședinței, a fost prezentat și proiectul de Hotărâre a Colegiului Prefectural privind aprobarea Planului comun de actiuni ce vor fi intreprinse in judetul Prahova pentru protejarea sanatatii si sigurantei populatiei in perioada premergatoare si in timpul Sarbatorilor de iarnă.

Materialele prezentate în cadrul ședinței Colegiului Prefectural pot fi regăsite pe site-ul Instituției Prefectului Prahova: https://ph.prefectura.mai.gov.ro/sedinte-publice-anunturi-minute/

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468