Șefa ANM răspunde criticilor după isteria creată de un ciclon care nu există

Șefa ANM răspunde criticilor după isteria creată de un ciclon care nu există

Șefa ANM, Elena Mateescu, a oferit explicații despre fenomenul meteo care a isterizat toată țara și care nu a avut intensitatea anunțată. Rețelele sociale au explodat după declarația unui expert care a afirmat că ciclonul Ashley este „o găselniță românească”. Furtuna, anunțată pentru ziua de duminică, 29 septembrie, s-a dovedit o ploaie mocăneacă, cel puțin în capitală, unde locuitorii au primit inclusiv mesaje Ro-Alert.

Bombă ecologică, la Câmpina. Gunoaie şi resturi din construcții, îngropate de o firmă care a câştigat un contract de 1,8 milioane cu Primăria

 Șefa ANM răspunde criticilor

„Administrația Națională de Meteorologie nu a confirmat niciodată că ar fi în desfășurare pe teritoriul țării noastre ciclonul Ashley”, a declarat Elena Mateescu, luni seara, la B1 Tv.

Adevărul lui Andrei Volosevici: un interviu “pe bune” despre realitatea din ultimii 4 ani

„Administrația Națională de Meteorologie, când emite aceste avertizări, ia în calcul și analizează toate instrumentele de care dispune, respectiv modelele numerice de prognoză a vremii. Modelele de arie limitată indicau o probabilitate foarte mare ca aliniamentul zonei Galați, pe o linie de convergență, să înregistreze în partea de centru și vest valori de 70 de l/mp”, a declarat directoarea generală a ANM.

Bătaie de joc! Elevii navetişti plătesc din buzunar abonamentele care ar fi trebuit sa fie gratuite! Vicele CJ Cristian Apostol dă vina pe Inspectoratul Şcolar

„Până la urmă suntem toți în siguranță”

Întrebată despre cei care reclamă că s-ar fi mobilizat fără ca lucrurile să se dovedească a fi cu adevărat grave, ea a explicat:

„Mesajul este că într-adevăr modelul luat în considerare a putut să supraestimeze, ar trebui într-adevăr văzut contextul sinoptic în baza căruia modelul de arie limitată (…) și ingredientele care au stat la baza, sigur că da, acestei supraestimări.

Cu siguranță, vom analiza, pentru că așa o facem de fiecare dată după un astfel de episod, însă faptul că s-au luat măsuri astfel încât să putem minimaliza pierderile potențiale ale unui risc crescut ca urmare a unor cantități mai mari pe situația preexistentă, cu siguranță, totuși, a fost o acțiune care să merite o astfel de intervenție. Până la urmă, suntem toți în siguranță și mai ales acei oameni”.

Întrebată despre declarația profesorului Lucian Sfîcă, expert din Iași, care a afirmat că ciclonul Ashley este „o găselniță pur românească”, Elena Mateescu a spus:

„Dar nu am confirmat niciodată din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie că ciclonul Ashley este în desfășurare.

El este primul pe o listă, în așteptare, a serviciilor meteorologice britanice, olandeze și irlandeze, care dau denumirea unor astfel de evenimente extratropicale”.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191