Simona Halep, prima reacție după ce Iga Swiatek a scăpat cu doar o lună suspedare pentru dopaj. Ce mesaj a postat la ora 3 noaptea: „Îmi este realmente imposibil să înțeleg așa ceva”

Simona Halep, prima reacție după ce Iga Swiatek a scăpat cu doar o lună suspedare pentru dopaj. Ce mesaj a postat la ora 3 noaptea: „Îmi este realmente imposibil să înțeleg așa ceva”

Simona Halep a reacționat cu indignare în miez de noapte, exprimându-și frustrarea față de tratamentul diferit aplicat de Agenția Internațională de Integritate în Tenis (ITIA) în cazul său comparativ cu cel al Iga Swiatek.

Nicuşor Dan blochează spitale și taie ajutoare pentru persoanele cu dizabilități! Alexandru Rogobete avertizează: „România nu mai poate suporta încă 10 ani de cinism și incompetență!”

Sportiva română a scris pe Instagram un mesaj emoționant, în care a criticat deciziile ITIA și a evidențiat contrastul dintre suspendările primite de cele două jucătoare.

George Simion și Adrian Axinia, în mijlocul oamenilor la Târgul de la Băicoi

„Stau și încerc să înțeleg, dar îmi este realmente imposibil să înțeleg așa ceva. Stau și mă întreb, de ce o așa mare diferență de tratament și judecată? Nu găsesc și nici nu cred că poate exista un răspuns logic. Nu poate fi decât rea voință din partea ITIA, organizația care a făcut absolut totul să mă distrugă în ciuda evidenței”, a scris Halep, vizibil afectată.

O delegație din Prahova, prenzentă la începerea lucrărilor la „Podul de flori”, primul din cele 5 care vor fi construite peste Prut

Cazuri similare, decizii diferite

Iga Swiatek, în vârstă de 23 de ani și fost lider mondial, a fost depistată pozitiv la o substanță interzisă – trimetazidină – în august 2024.

ITIA a acceptat că rezultatul testului a fost cauzat de o contaminare, astfel că sportiva poloneză a primit o suspendare de doar o lună. Situația este similară cu cea a Simonei Halep, care a fost scoasă din competiții timp de un an și jumătate pentru o contaminare dovedită.

„Am crezut în bine mereu, am crezut în corectitudinea acestui sport, am crezut în bunătate. A fost dureroasă, este dureroasă și poate că va fi mereu dureroasă nedreptatea care mi-a fost făcută. Cum e posibil ca în cazuri identice întâmplate cam în același timp, ITIA să aibă abordări complet diferite în detrimentul meu?”, a continuat Halep.

 „S-a dorit să mi se distrugă ultimii ani din carieră”

Simona Halep a subliniat că ITIA ar fi urmărit să-i distrugă cariera, ignorând dovezile în favoarea ei. În ciuda frustrărilor acumulate, sportiva a declarat că și-a păstrat integritatea și sufletul curat.

„S-a dorit foarte tare să mi se distrugă ultimii ani din carieră, s-a dorit ceva ce niciodată nu mi-aș fi putut imagina că se poate dori. Și am mai câștigat ceva, sufletul mi-a rămas curat! Simt dezamăgire, simt mâhnire, simt frustrare, dar nu simt răutate nici măcar acum”, a transmis Halep.

În încheiere, Halep a ținut să mulțumească celor care i-au fost alături în cele mai dificile momente. Deși încă dezamăgită de tratamentul primit, sportiva a transmis un mesaj de speranță și împăcare.

„Sunt recunoscătoare pentru susținerea și iubirea necondiționată a celor care au fost alături de mine în fiecare zi. Poate că asta este cea mai mare victorie! Cum bine știm, în fiecare dimineață răsare soarele pentru toată lumea, dar e bine să răsară găsindu-te cu sufletul împăcat! Și așa sunt eu, împăcată și mândră de ceea ce sunt!”, a concluzionat Halep.

Decizia ITIA în cazul Iga Swiatek ridică întrebări serioase despre corectitudinea și consecvența abordării în astfel de situații, iar reacția Simonei Halep reflectă frustrarea unei jucătoare care a fost forțată să stea departe de terenul de tenis aproape doi ani.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468