Situație fără precedent în industria IT – De ce au demisionat peste jumătate din angajați, în 2022

Situație fără precedent în industria IT – De ce au demisionat peste jumătate din angajați, în 2022

Aproximativ 40% dintre angajaţii din industria IT din România şi-au schimbat locul de muncă în 2022, ca urmare a deficitului mare de profesionişti în domeniu, într-un moment cu cerere mare de forţă de muncă, dar şi prin prisma accesului mult mai facil la ofertele companiilor din străinătate, odată cu extinderea posibilităţii de muncă remote, potrivit unei analize realizate de o companie românească de dezvoltare de software.

Primarul Adrian Ungureanu (Brebu) loveste din nou! Dupa ce a injurat „babele de la biserica” si i-a spus unui profesor sa „il pupe in c…”, acum se ia de cei nemultumiti de cum s-a facut deszapezirea: „gunoaie ale comunitatii”

Industria IT este afectată de una dintre cele mai mari fluctuaţii de personal din istorie, de două ori mai mulţi angajaţi în IT optând pentru schimbarea locului de muncă în 2022 faţă de anul trecut. Potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS), în luna septembrie a acestui an, numărul de angajaţi din acest sector era de 137.500, cu 44% mai mare decât în septembrie 2019, precizează TARA Interactive.

Dezvaluiri Romania TV/ Cum isi „paradea” Mircea Negulescu (Portocală) victimele: I-a solicitat directorului ANAF Ploiești angajarea unui apropiat. Urmare a refuzului, i-a făcut dosar penal

„Atragerea de talente, împreună cu păstrarea angajaţilor existenţi au fost unele dintre cele mai mari provocări din industrie în 2022. Semnale au existat încă de la începutul anului şi, anticipând situaţia, am crescut investiţiile în angajaţii TARA Interactive şi în instrumentele de retenţie, crescând şi numărul de traininguri pentru dezvoltarea sau aprofundarea de aptitudini necesare desfăşurării activităţii, de relaţionare şi de integrare în echipă”, a declarat Vlad Lepădatu, managing partner la TARA Interactive, menţionând că investiţiile în personal au totalizat anul acesta 60.000 de euro.

Să nu uităm: Cum a fost distrusa viata si cariera judecatoarei Ruxandra Popescu de „paraditorii” Portocală, Savu şi Onea, cu un dosar inventat

În acest context, compania şi-a păstrat peste 80% dintre angajaţi, implementând un mix de instrumente de retenţie menite să crească motivarea angajaţilor şi să cultive încrederea acestora în echipă, în companie, în proiectele din care fac parte.

TARA Interactive este o companie românească inovativă, care contribuie la transformarea digitală a clienţilor săi prin furnizarea de servicii de dezvoltare software şi consultanţă care stimulează competitivitatea şi inovaţia. A fost înfiinţată în 1991 ca o companie de IT orientată către implementarea de noi tehnologii. În prezent, TARA Interactive are peste 50 de angajaţi în birourile din Bucureşti şi Chişinău şi desfăşoară proiecte internaţionale în SUA, Marea Britanie, Europa, România, etc., în domenii precum fintech, sport, consultanţă, transport, logistică, eCommerce şi retail.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191