Su-57 vs F-16: Cum se compară cel mai avansat avion de luptă al Rusiei cu avioanele pe care le va primi Ucraina din Occident

Su-57 vs F-16: Cum se compară cel mai avansat avion de luptă al Rusiei cu avioanele pe care le va primi Ucraina din Occident

Ucraina așteaptă cu nerăbdare sosirea primelor avioane F-16 Fighting Falcon de la aliații din Occident, în speranța că noile ajutoare militare vor echilibra balanța puterii în estul țării, acolo unde se dau lupte grele atât în regiunea Donbas, cât și la granița cu Rusia din Harkov. În timp ce avioanele F-16 și-au demonstrat deja fiabilitatea și versatilitatea, avioanele invizibile Su-57 ale Rusiei prezintă o provocare formidabilă, dar în mare parte nedovedită, pentru apărarea Ucrainei, scrie Newsweek.

Bănicioiu, „paradit” doar cu denunțul lui Cocoş. Victor Ponta dezvaluie cum a fabricat DNA dosarul ex-ministrului Nicolae Banicioiu, achitat in prima instanta: „Pro Romania si PMP trebuiau eliminate din Parlament”

După mai multe luni de presiuni diplomatice, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a reușit în sfârșit să obțină avioanele mult-așteptate de la aliații NATO Danemarca, Olanda și Belgia, care și-au donat flotele de F-16 forțelor aeriene ucrainene.

Surse/ Licitație măsluită, la CJ Prahova: Vicele Cristian Apostol a dat ordin ca firma unei foste consiliere PNL să câştige transportul de persoane în Prahova

De la începutul lunii aprilie, SUA și aliații lor i-au instruit pe piloții ucraineni să folosească avioanele de producție americană, care ar trebui să ajungă în Ucraina în următoarele săptămâni.

Hidro Prahova continuă să îşi bată joc: Mii de prahoveni, lăsați fără apă potabilă. De vină e… seceta!

Zelenski a spus că Ucraina are nevoie de 120-130 de avioane de luptă pentru a face față atacurilor rusești.

Kievul speră că avioanele F-16 o vor ajuta să echilibreze situația în aer, acolo unde rușii au folosit avioanele Su-57 încă din primele zile ale conflictului.

Suhoi-57, un avion de luptă de generația a 5-a

Avionul de vânătoare de generația a 5-a al Rusiei utilizează tehnologie „stealth” avansată, motoare cu vector de tracțiune 3D și o gamă largă de arme.

Potrivit documentelor militare rusești, Su-57 este capabil să zboare la viteze de peste două ori mai mari decât viteza sunetului, la altitudini de de metri și având o rază de acțiune tactică de de kilometri.

Printre armele cu care poate fi dotat se numără rachete aer-aer ghidate prin radar sau cu infraroșu (ghidaj termic), rachete aer-sol fără ghidaj, bombe convenționale, bombe cu dispersie și un tun care trage cu proiectile explozive cu calibrul de 30 de milimetri.

Avionul invizibil rusesc a întâmpinat mai multe probleme de producție și funcționare, în special în privința motoarelor și a capacității stealth. Unii experți în aviația militară spun că propulsoarele vizibile ale motorului măresc riscul ca avionul să fie detectat de radar.

În ciuda acestor probleme, Su-57 („Felon”, conform denumirii NATO) are câteva avantaje în fața avionului F-16. Revista National Interest, specializată în domeniul apărării, raportează faptul că avionul rusesc de a 5-a generație se poate sincroniza cu radarele de la sol, ceea ce îi oferă un avantaj în fața modelului american de generația a 4-a.

F-16 poate fi dotat cu o gamă mai mare de arme

F-16 a înregistrat multe succese pe câmpul de luptă; este recunoscut pentru versatilitatea și manevrabilitatea sa și a devenit piesa de bază a multor forțe aeriene din toată lumea, începând de la finalul anilor ’70.

F-16 a fost proiectat inițial pentru a îndeplini rolul de avion de vânătoare ușor, însă a evoluat într-un avion de luptă multirol care poate opera în orice condiții meteo și de vizibilitate redusă.

Avionul este dotat cu sisteme de luptă, radar și electronice avansate, ceea ce îl face o opțiune bună pentru cerințele luptelor aeriene moderne.

F-16 poate zbura cu viteze de două ori mai mari decât viteza sunetului (Mach 2) și până la o altitudine de de metri – puțin mai jos decât Su-57. Are o rază de acțiune tactică de aproximativ 550 de kilometri cu combustibilul din rezervorul intern și de peste de kilometri cu rezervoare externe.

Avioanele americane pot fi echipate cu sisteme radar care pot să monitorizeze ținte din aer și de la sol pe o rază de 100 de kilometri. Pot fi dotate cu o gamă mai diversă de arme decât MiG-29 și Su-57, în care sunt incluse rachete, bombe și arme anti-radar.

Avioanele F-16 vor înlocui flota veche și tot mai mică de MiG-29, Su-24 și Su-25 – avioane care au intrat în acțiune încă de pe vremea celei mai tensionate perioade a Războiului Rece și pe care rușii le cunosc foarte bine.

Totuși, un raport al autorităților americane a arătat anul trecut că F-16 este unul dintre avioanele care sunt cel mai dificil de întreținut. Acest aspect s-ar putea să fie la fel de problematic pentru ucraineni precum capacitatea piloților de a folosi avionul.

„Pentru ca F-16 să fie eficient, Ucraina trebuie să pună bazele și să mențină o infrastructură vastă de sprijin și logistică”, a spus Mark Cancian, un fost colonel din infanteria marină a Statlor Unite. „Asta include instructaj pentru piloți, ceea ce durează nouă luni, și înființarea de sisteme de mentenanță, realimentare și aprovizionare de muniție.”

Impactul imediat al avioanelor F-16 pe câmpul de luptă din Ucraina nu va fi unul decisiv, potrivit lui Cancian.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191