Subvenție la gaze şi pentru ploieştenii care locuiesc la casă. Parlamentarii PSD Prahova şi primarul Volosevici pregătesc proiectul de lege

Subvenție la gaze şi pentru ploieştenii care locuiesc la casă. Parlamentarii PSD Prahova şi primarul Volosevici pregătesc proiectul de lege

O veste mult asteptata de mii de ploiesteni a venit astazi, de la senatorul PSD Prahova Laura Moagher, care a anuntat ca va pregati un proiect de lege pentru subventionarea gazelor naturale si in cazul consumatorilor care locuiesc la casa.

Nicolae Ciucă recunoaște că imaginea i-a fost AFECTATĂ de scandalul „Baronului Lamborghini”, Iulian Dumitrescu: „Da, mi-a dăunat, ca imagine”

„Angajament comun pentru a sprijini comunitatea – Proiect de lege: acordarea subvenției la combustibil (gaz) atât pentru locuitorii de la case, cât și pentru cei care au instalate centrale de apartament.

Luju.ro: Aşa trebuie să judece un judecător!

Deoarece, pe bună dreptate, există numeroase solicitări din partea ploieștenilor, împreună cu parlamentarii PSD pregătim inițiativa legislativă care să extindă acestă subvenție la case și la utilizatorii centralelor de apartament. Acest proiect va beneficia de susținere la toate nivelurile guvernamentale.”, a transmis Volosevici.

Situație dramatică în Provița de Sus şi Provița de Jos! 4000 de prahoveni nu au apă potabilă

Laura Moagher, alaturi de primarul Ploiestiului, Andrei Volosevici, deputatii Rodica Paraschiv si Bogdan Toader, dar si city managerul Simona Albu au organizat o intalnire de lucru pentru stabilirea detaliilor privitoare la noul proiect.

„In Ploiești, inițiativa legislativa pentru subvenționarea combustibilului pentru locuitorii care stau la case au fost discutate in grupul de lucru, sub coordonarea primarului Andrei Volosevici.

Formarea unui grup de lucru mixt, compus din parlamentarii Psd și reprezentanți locali, are ca scop definitivarea unui proiect de lege care să extindă aceste subvenții și către locuitorii caselor.

Primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, joacă un rol central în acest proiect, fiind responsabil de coordonarea eforturilor locale și de asigurarea că nevoile comunității sunt reflectate în politica finală. Colaborarea sa cu parlamentarii asigură că proiectul beneficiază de susținere la toate nivelurile guvernamentale.

Aceste inițiative sunt cruciale pentru asigurarea unui trai decent pentru locuitorii Ploieștiului în sezonul rece, demonstrând un angajament comun din partea autorităților locale și naționale de a sprijini comunitatea.

Continuarea colaborării și finalizarea proiectului vor aduce beneficii semnificative pentru toți locuitorii care se confruntă cu dificultăți financiare în ceea ce privește încălzirea locuințelor lor.”,  declarat senatorul PSD Prahova Laura Moagher.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191