SUPEREXCLUSIVITATE. Răsturnare de situație! Xonia nu era drogată! Documente oficiale!

SUPEREXCLUSIVITATE. Răsturnare de situație! Xonia nu era drogată! Documente oficiale!

Răsturnare de situație în cazul Xoniei! S-a scris în presă că artista a fost prinsă drogată la volan, în ziua de 26 iunie, iar , site-ul numărul unu de știri mondene din România, a intrat în posesia unor documente oficiale în care se vede negru pe alb că vedeta nu consumase substanțe interzise.

Crimă cu premeditare! Ploieştenii, ucişi de marii poluatori sub privirile nepăsătoare ale autorităților plătite SĂ TACĂ! CAMPANIE Phonline.ro şi Observatorulph.ro

În data de 23 iunie, în jurul orei 04:30, polițiștii au tras-o pe dreapta pe cântăreața Xonia, iar în urma unor verificări organele legii susțineau că artista consumase substanțe interzise, însă analizele arată contrariu, nu este pentru prima dată când apare o astfel de eroare la aparatul care măsoară acest lucru, astfel că artista a vrut să-și arate nevinovăția și a mers la două clinici private de prelucrare a probelor biologice.

Primarul Volosevici a dispus depunerea celui de al doilea proiect cu finanțare europeană pentru creșterea eficienței energetice a CET Brazi

Xonia nu era drogată la volan!

Xonia nu a fost drogată la volan, iar vă arată documentele oficiale! Xonia apare negativă la toate substanțele interzise, iar acest lucru demonstrează că nu a consumat droguri înainte de a se urca la volan.

Teroare în Păuleşti! Un urs umblă nestingherit prin comună, în timp ce primarul „Tudorică” îşi vede liniştit de concediu

Xonia a susținut încă de la început că nu a consumat droguri

Xonia a mărturisit încă de la bun început că nu a consumat substanțe interzise și nu încurajează astfel de comportamente, așa că a fost nevoită să meargă la două laboratoare diferite de analize și pentru a explica faptul că dispozitivul de control a furnizat indicii false.

”Referitor la întâmplarea intens mediatizată în ceea ce mă privește, vreau să vă asigur de întreaga mea bună credință, precum și de faptul că niciodată, în nicio împrejurare, nu am consumat substanțe interzise și nu încurajez asemenea comportamente.

Din acest motiv m-am deplasat la în vederea prelevării de probe biologice, pentru a face dovada contrară. Am convingerea că rezultatul testelor biologice vor evidenția lipsa unor astfel de substanțe, urmând ca organele statului să stabilească explicația pentru care dispozitivul de control inițial a furnizat indicii false sau eronate, ori care sunt factorii care pot influența un astfel de rezultat.”, a scris Xonia, pe contul ei personal de Instagram.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191