De curând, în presa internațională, au apărut mai multe imagini ce surprind un convoi auto, în care s-ar fi aflat trupul neînsuflețit al disidentului rus Aleksei Navalnîi. Mai exact, fotografiile s-au viralizat pe rețelele sociale.
Trecere în neființă a lui Alexei Navalnîi a adus durere în suflet în rândul apropiaților săi. Soția opozantului de temut al lui Vladimir Putin se simte extrem de afectată de decesul partenerului său.
Au trecut două zile de la decesul lui Alexei Navalnîi. Amintim că, opozantul de temut al lui Valdimir Puțin a murit în închisoarea din Siberia.
Cadavrul lui Alexei Navalnîi a fost scos, noaptea, din închisoarea în care a murit
În urmă cu puțin timp, mai multe imagini ce surprind un convoi auto, în care s-ar fi aflat trupul neînsuflețit al disidentului rus Aleksei Navalnîi, s-au viralizat pe rețelele sociale.
Mai exact, fotografiile surprinse de o cameră de filmat arată mai multe mașini care merg, în toiul nopții, pe un drum ce străbate o zonă de șes înzăpezită, deplasându-se spre Salehard. De asemenea, aceta este și orașul la morgă căruia a fost depus cadavrul lui Alexei Navalnîi.
Se pare că trupul neînsuflețit al opozantului de temut al lui Vladimir Putin a fost scos din închisoare înainte de sosirea mamei sale, potrivit comentariilor care însoțesc videoclipul.
Amintim că, în această dimineață, mama lui Alexei Navalnîi, Liudmila, în vârstă de 69 de ani, a ajuns, însoțită de un avocat, la colonia penitenciară pentru a ridica cadavrul, însă a fost refuzată de personalul închisorii.
Mesajul emoționant scris de soția lui Alexei Navalnîi
Știm că Alexei Navalnîi a fost cel mai aprig opozant intern al președintelui rus Vladimir Putin. Acesta a căzut inconștient și a trecut în neființă, în cursul zilei de vineri, 16 februarie 2024, după o plimbare în închisoare, unde își ispășea o pedeapsă de trei decenii.
Acum, la două zile de la tragedie, Iulia, soția sa, a publicat o primă fotografie pe rețelele sociale. De asemenea, partenera lui Alexei Navalnîi a transmis și un mesaj emoționant alături de imaginea publicată în mediul online.
CITEȘTE ȘI: Mesajul transmis de Iulia, soția lui Alexsei Navalnîi. Ce fotografie emoționantă postată după moartea opozantului intern al președintelui rus Vladimir Putin / FOTO