Tunelul secret prin care bogații cu averi uriașe plecau de la Casino Sinaia. Prin el erau trecuți banii și amantele

Tunelul secret prin care bogații cu averi uriașe plecau de la Casino Sinaia. Prin el erau trecuți banii și amantele

Puțini dintre miile de turiști care își petrec weekendurile, vacanțele și concediile la Sinaia, cea mai populară stațiune de pe Valea Prahovei, știu că atunci când se plimbă prin parcul din centrul orașului, dau peste un tunel secret,  construit acum mai bine de o sută de ani pentru VIP-uri și pentru cei care câștigau la Casino Sinaia averi fabuloase.

Surse PhOnline.ro/ PSD şi PNL anunță azi comasarea alegerilor şi liste comune la europarlamentare şi locale

Construirea unui tunel subteran care să conecteze două clădiri pare atât de ciudată în zilele noastre. Extravaganța era și mai mare acum 100 de ani, când mijloacele tehnice erau mult mai limitate decât în secolul XXI. Și totuși, în Sinaia încă mai există un astfel de tunel, ridicat în urmă cu mai bine de un secol, 1912 – 1913, pentru VIP-uri și pentru cei care câștigau la cazino averi fabuloase.

Sondaj CURS/ Românii vor comasarea alegerilor. PSD conduce detaşat. PNL coboară la egalitate cu AUR

Povestea tunelului care leagă Casino Sinaia de Hotelul Palace

În ciuda faptului că localnicii știu despre minunea construită, puțini dintre turiști cunosc povestea drumului pe care plecau de la cazino cei care făceau o avere în câteva ore, povestea sa fiind strâns legată de cea a cazinoului din Sinaia. 

Luju.ro: ÎN LOC SĂ FIE ÎN PUŞCĂRIE, NEGULESCU AMENINȚĂ– Mesaj trimis de paraditorul „Portocală” fostului premier Victor Ponta

Casino Sinaia s-a ales și cu o etichetă nedorită în perioada interbelică –„Casa Diavolului”, deoarece împătimiții erau seduși de ceea ce putem numi și azi „beția jocului”, își plasau toți banii, pierdeau, apoi iscăleau polițe pentru sume impresionante. Și femeile erau „prinse” în acest carusel al dorințelor exacerbate, ajungând să își joace chiar și blănurile de lux sau bijuteriile, în vreme ce bărbații plusau cu ceasurile cu lanț de aur.

Cazinoul din Sinaia, în prezent centrul Internațional de Congrese, este o adevărată bijuterie arhitecturală, construită într-un singur an și inaugurată la 21 iulie 1912. La marele eveniment au participat cuplul regal Carol I și Regina Elisabeta, precum și prim-ministrul de atunci, Titu Maiorescu, Nicolae Iorga și alte personalități. Deschiderea a fost realizată de marele compozitor George Enescu, iar „maestrul de ceremonii” a fost Alexandru Davila.

Ceremonia de deschidere a fost un eveniment grandios și s-a încheiat cu un spectaculos foc de artificii. Presa de la acea vreme a mediatizat pe larg acest eveniment foarte important.

Oamenii de afaceri erau foarte interesați să investească în România la acea vreme, deoarece ocupa o poziție importantă pe harta Europei. Principalii acționari erau frații Marcai 17- Edgar, Edmond și Yves – care aveau acțiuni la cazinoul din Nisa, la cel din Monte Carlo, precum și la cazinoul din Constanța.

În timp ce cazinoul era construit în centrul orașului Sinaia, la câteva zeci de metri distanță se construia un hotel. Acesta era destinat în special celor care mergeau la munte pentru a lua aer curat și pentru a experimenta emoțiile jocurilor de cazino. Acesta este actualul Hotel Palace, care a fost construit în doar șapte luni la începutul secolului trecut.

Pentru a le oferi posibilitatea bogaților și celor care câștigau averi la cazino de a pleca de la sălile de joc pe un drum secret, care să le ofere siguranță deplină și discreția pe care nu puțini dintre ei și-o doreau, investitorii de la acea vreme au construit tunelul dintre cazino și hotelul ridicat expre pentru clienții acestuia. Având peste 25 de metri lungime, trei metri înălțime și doi metri lățime – astfel încât era cât se poate de confortabil -; iluminat și încălzit – pentru ca distinsele fețe care aveau ocazia să-l parcurgă să nu aibă nici cel mai mic disconfort -; cât și o gură de aerisire care ducea în parcul din centrul orașului – pentru siguranță deplină, tunelul poate fi încă funcțional.

Tunelul a fost închis în perioada comunistă

Mulți oameni și-au pierdut averile în cazinoul din Sinaia. Primul faliment la cazinoul de pe Valea Prahovei a avut loc la doar două zile de la deschiderea acestuia.

„Prima mare avere care s-a pierdut la casino era cea a fraților Lebelle, cei mai buni prieteni ai baronilor Marcai, acționarii principali ai cazinoului. Asta s-a întâmplat în două zile de când cazinoul fusese inaugurat, iar averea era una considerabilă. Un motiv pentru frații Lebelle să se sinucidă.

Este o știre foarte importantă pentru presă la acea vreme, ajunge să se scrie inclusiv peste hotare, lucru care-l deranjează pe regele nostru, Carol I. Însă acționarii s-au gândit la o soluție, iar soluția găsită a fost să meargă cu cadouri, cu bani prin oraș pe la cei care se ocupau de zvonuri, dar și pe la cei care aveau nevoi materiale. Și în felul acesta, această situație neplăcută a fost uitată foarte repede”, povestea Rozalia Bremm, ghid la Casino Sinaia, care cunoaște poveștile cazinoului, potrivit

În perioada comunistă, când cazinoul a fost folosit timp de mai mulți ani ca sediu al centrului cultural al orașului, tunelul care leagă cazinoul de Hotelul Palace a fost închis. Pentru a evita să fie nevoiți să sape tunelurile din nou atunci când au pus o rețea de încălzire în zonă, comuniștii au folosit tunelurile pentru a trece conductele de încălzire. Trecerea timpului și faptul că a fost considerat un canal timp de zeci de ani și-au pus amprenta, pereții s-au scorojit, iar tunelul este acum nefuncțional.

„Din păcate, tunelul nu aparține în întregime comunității locale, doar jumătate din el, cealaltă jumătate aparține Hotelului Palace. Pentru partea care ține de noi și care ajunge în parc avem în plan, în cadrul proiectului de modernizare a Casinoului, să facem o intrare prin parc, cu un lift care să ducă în acest tunel. El era renumit.

Am vrut să obținem o finanțare pe fonduri europene, am înaintat foarte mult cu proiectul, am făcut studiul de fezabilitate, proiectul tehnic, dar nu am putut să-l depunem din cauză că nu avem voie să avem activitate economică în Casino, iar cazinoul susține activitatea turistică a orașului prin turismul de conferințe”, declara, cu ceva timp în urmă, primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea.

În 1995, clădirea a trecut în Administrația Protocolului de Stat, iar în luna aprilie 2013 a intrat în circuitul turistic.

Ai informatii despre un consumator/dealer de droguri? Trimite-ne detaliile si vom transmite sesizarea organelor abilitate! Asiguram anonimatul tuturor cititorilor nostri! Click aici!

    Ai o informație care poate deveni ştire?
    Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191