Un bărbat a primit 12,2 milioane de dolari după ce a fost închis pentru că a condus beat, iar apoi a rămas fără mâini

Un bărbat a primit 12,2 milioane de dolari după ce a fost închis pentru că a condus beat, iar apoi a rămas fără mâini

Un bărbat a obținut despăgubiri de 12,2 milioane de dolari de la autoritățile statului Minnesota după ce a fost încarcerat sub acuzația de conducere sub influența alcoolului, însă ulterior și-a pierdut ambele mâini, a suferit un infarct, un atac cerebral și leziuni pe tot corpul – toate acesta din cauza lipsei de reacție a angajaților din închisoare statală, susține avocatul său.

Bănicioiu, „paradit” doar cu denunțul lui Cocoş. Victor Ponta dezvaluie cum a fabricat DNA dosarul ex-ministrului Nicolae Banicioiu, achitat in prima instanta: „Pro Romania si PMP trebuiau eliminate din Parlament”

Terrance Dwayne Winborn a petrecut patru luni în spital, inclusiv două luni la terapie intensivă, deoarece angajații închisorii din comitatul Scott nu s-au asigurat, în cele 39 de ore pe care le-a petrecut încarcerat, că primește tratamentul de care avea nevoie, informează Star Tribune.

Surse/ Licitație măsluită, la CJ Prahova: Vicele Cristian Apostol a dat ordin ca firma unei foste consiliere PNL să câştige transportul de persoane în Prahova

„Aș prefera să am mâinile înapoi mai mult decât orice”, a declarat Terrance Dwayne Winborn în timpul unei conferințe de presă. „Starea mea mă face să mă simt neputincios uneori, însă merg înainte”.

Hidro Prahova continuă să îşi bată joc: Mii de prahoveni, lăsați fără apă potabilă. De vină e… seceta!

Winborn a suferit „leziuni grave și permanente” și aproape a murit din cauza unei infecții bacteriene contractate în cele aproape 40 de ore petrecute în închisoarea din Comitatul Scott.

În cadrul procesului, avocații lui Winborn au susținut că angajații penitenciarului – inclusiv o asistentă medicală – au acționat „cu indiferență intenționată” când nu i-au oferit asistența medicală necesară. Astfel, drepturile lui constituționale au fost încălcate. Totodată, cazul lui Terrane Winborn n-ar fi fost anunțat Departamentului penitenciarelor din statul Minnesota în termenul prevăzut de lege.

Bărbatul urmează să primească 10,2 milioane de dolari de la statul Minnesota și 2 milioane de la compania de asigurări a penitenciarului, însă înțelegerea trebuie să fie aprobată de un judecător.

Terrance Winborn avea 59 de ani în 2020, când a fost încarcerat pe 27 august, după miezul nopții, pentru „infracțiuni legate de conducere și consum de alcool”, se arată în proces, și a intrat în penitenciar pe picioarele lui. Simptomele infecției au început cu stări de vomă, iar apoi bărbatul nu s-a mai putut ridica din pat, avea dureri puternice și nu putea să respire, potrivit registrelor din penitenciar. La un moment dat, a căzut din pat din cauza stării precare, dar nu a primit niciun fel de îngrijire medicală din partea asistentei medicale de serviciu.

La finalul celei de-a doua zi în penitenciar, Winborn a fost dus la spitalul din Shakopee cu o mașină de poliție, nu cu o ambulanță. Imaginile la sosirea din spital arată starea groaznică în care se afla: picioarele pline de răni, cu greu de recunoscut drept membre umane, piele lipsă pe scalp și zone însângerate expuse.

Bărbatul a petrecut 122 de zile în trei spitale, dintre care 59 de zile ventilat mecanic. În acest timp a avut numeroase probleme la mai multe organe, iar mâinile sale au trebuit să fie amputate de sub cot. Totodată, Winborn a rămas cu o serie de probleme medicale.

Avocații lui Terrance Winborn susțin ce a pățit bărbatul este practica obișnuită la acel penitenciar. Potrivit acestora, închisoarea nu înregistra informații importante, uneori acestea ar fi fost șterse intenționat, iar Departamentul penitenciarelor din Minnesota ar fi sancționat de mai multe ori penitenciarul în cauză pentru lipsa de verificări la adresa sănătății deținuților.

Totodată, avocații lui Winborn susțin că anumite rapoarte despre șederea acestuia la penitenciar nu ar fi fost realizate și că nu există dovezi video cu perioada șederii lui Winborn în penitenciar.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191