Un britanic de 41 de ani, cu doar 1 liră sterlină în contul de economii, adică puțin peste 1 euro, s-a trezit după 24 de ore că avea o mică avere: de lire, adică de euro.
Până acum câteva zile, Urslaan Khan știa că avea doar o liră într-un cont de economii de la o bancă locală, iar el avea nevoie de un virament de 200 de lire într-un alt cont, de la o bancă mai mare. Când a intrat pe aplicația bancară, a fost șocat să constate că, de fapt, în contul pe care îl credea aproape gol avea de lire.
Știind că nu avea cum să aibă atât de mulți bani, bărbatul a contactat banca, iar după ce au făcut toate verificările necesare, funcționarii l-au asigurat că nu este vorba de nicio eroare și că aceia erau banii lui, a spus bărbatul, potrivit Bristol Live.
Însă, după numai 24 de ore, a fost contactat de angajații băncii care i-au zis că, într-adevăr, s-a produs o eroare și că acei bani nu-i aparțineau. De asemenea, i-au cerut bărbatului să returneze suma, lucru care s-a și întâmplat la începutul acestei săptămâni.
„Aș fi fost aranjat pe viață dacă i-aș fi păstrat”, a declarat bărbatul pentru presa britanică, adăugând că, de fapt, el nu a avut nici măcar o clipă intenția de a păstra banii, pentru că știa că nu sunt ai lui, acesta fiind și motivul pentru a contactat imediat banca. A decis să îi transfere în alt cont abia după ce angajații l-au asigurat că suma îi aparținea.
Khan presupune că banii care au ajuns la el aparțineau altui client al aceleiași bănci: „Această persoană avea două conturi, contul A și B. Banca ar fi trebuit să ia banii din A și să îi pună în B. Dar undeva, pe traseu, au ajuns în contul meu – contul Z”.
Banca nu a dorit să explice incidentul pentru presă, precizând că nu poate să facă declarații despre conturile clienților.